Victor Rebengiuc i se destăinuie Mirunei sâmbătă, în „Jurnal pentru copii”

Ce a ieşit din această întâlnire? Cei care vor urmări ediţia de sâmbătă a Jurnalului pentru copii vor afla o mulţime de lucruri neştiute încă, poveşti nespuse despre viaţa artistului, pe care până acum a preferat să nu le facă publice.

Despre cum a fost copilăria lui Victor Rebengiuc, ce pozne făcea pe atunci împreună cu fratele său, despre viaţa sa de acum, alături de soţie, marea actriţă Mariana Mihuţ sau despre calitatea de bunic şi relaţia cu nepotul său, toate povestite, în premiera, la o emisiune de televiziune. Iată şi câteva dintre declaraţiile sale.

Despre copilărie şi întâmplările trăite alături de fratele său

„Eram un copil cuminte. Mai am un frate însă şi el era mai năzdrăvan. Odată, el a spart un borcan cu făina. Eram exact în perioada războiului şi nu se prea găseau de - ale gurii. S-a împrăştiat făina şi am rămas fără pe timpul războiului.”

„Eram copil. Nu aveam griji. Mă jucam cu fratele meu de-a soldaţii. Era în perioada războiului. Eram nemţi care omoram ruşi şi după 44 eram invers. A fost o copilărie săracă. Părinţii aveau salarii mici, nu erau oameni bogaţi. Am trăit modest, dar era frumos. Pâna la 19 ani nu credeam că o să fiu actor. Am început să joc ca amator. În loc să bat mingea pe maidan, eu mă duceam şi jucam teatru. Directorul şcolii mi-a zis: băi Rebengiuc ar trebui să dai la teatru.”

Despre viaţa unui cuplu celebru de actori, într-o Românie care nu se preocupă prea mult de valorile sale

„Nu! Nu trăim ca în filme, trăim ca în viaţă. Trăim o viaţă normală. Nu suntem deosebiţi faţă de ceilalţi oameni. Facem diferenţa doar pe scenă când jucăm. Mergem pe stradă normal, cu metroul. Suntem prea prost plătiţi ca să putem trăi ca în filme.”

Victor Rebengiuc, bunicul...

„Nepotul meu este extraordinar. Îl iubesc ca pe ochii din cap. Este sufletul meu. Mircică îl cheamă. Nu am timp să profit de cât e el de draguţ. Am repetiţii, filmări pentru că încă joc. Nu sunt un bunic tipic! Bunicul tipic a terminat munca şi trăieşte din pensie. Eu însă nu pot veni cu el mereu în Cişmigiu. ... La teatru nu a venit încă să mă vadă. E prea mic, abia are 5 ani şi ceva. Mi-e teamă să nu mă strige din sală. Poate în filme să mă vadă. La 5 ani e cam greu.”

Ce şi-a dorit şi încă îşi mai doreşte un mare actor

„Este adevărat că am intrat printre ultimii la facultatea de teatru. Că am intrat printre ultimii da, dar eu sunt un actor care ar vrea să ajungă un mare actor! Eu încă sunt un actor care ar vrea să ajungă pe drumul ăla. Nu ştiu dacă îmi va permite sănătatea, dar eu merg pe drumul ăla. Unde mă voi opri.. să vedem.”

Un interviu cu un om...mare, pe limba celor mici, sâmbătă, ora 9.30, la „Jurnal pentru copii”, pe Digi24.