VIDEO. Dilemele din viața lui Cristi Chivu

Data publicării:
cristi chivu2

„În ultima vreme am discutat despre acest lucru, dar vedem, avem timp. Ele, da..îşi doresc asta. Ne spun asta de foarte multe ori, că îşi mai doresc un frăţior, dar sigur, e nevoie de doi. E nevoie şi de soţie. În momentul de faţă, ea e mai hotărâtă decât mine. Eu sunt cel care are o reţinere. Nu neapărat pentru că nu-mi doresc un al treilea copil, ci pur şi simplu... faptul că...s-o luăm de la început cu lăptic, pamperşi, stresul pe care ţi-l provoacă un bebeluş. Nu e uşor. Acum, e simplu. Vorbesc...le doare ceva, îţi spun. Ştii ce au...Dar probabil că vom lua o decizie în ceea ce priveşte un viitor copil într-un timp relativ scurt”, promite Cristi Chivu.

Responsabilitatea e foarte mare atunci când e vorba de creşterea copiilor tăi, dar încercăm să facem faţă, încercăm să ne adaptăm situaţiei şi vârstei pe care ele o au, pentru că diferă. De la an la an se schimbă”, explică fostul internațional.

„Au multe de învăţat, avem multe lucruri de învăţat. Trebuie să le formăm şi caracterul. Să le modelăm personalitatea. Trebuie să le-o dăm, nu să le-o luăm, iar ăsta e un lucru destul de complicat. Există o limită în toate şi nu ştii când eşti sub ea, când treci peste ea, dar ne descurcăm. Suntem o familie fericită, frumoasă. Au numai lucruri bune de învăţat de la părinţii lor şi sper să fim primele modele ale copiilor noştri, pentru că despre asta e vorba”, mărturisește Cristi Chivu.

Între timp, fetele se joacă de-a reporterul și se întreabă între ele ce vor să fie când vor fi mari:

- Ce vrei să fii când o să fi mare?

- Actriţă. Tu ce vrei să fii?

- Doctoriţă!

- De ce vrei să fii doctoriţă?

- Pentru că îmi place să ascult oamenii şi să-i ajut.

Deşi au locuit câţiva ani buni în Italia, Adelina și Cristi Chivu au ales să se întoarcă acasă, să-şi crească fiicele în România. Şi speră să fi luat cea mai bună decizie pentru ele.

„Deși noi am hotărât şi am ales să ne întoarcem acasă, probabil când vor creşte vor vrea ele să plece. Sper doar să nu ne reproşeze că nu am plecat când erau mici, dar e complicat. Sunt discuţii pe care eu și Adelina le aducem cel puţin o dată pe săptămână în tema de... subiect al casei, ca să zic așa. (...) Ele ar fi un motiv pentru care am pleca, dacă vom hotărî să plecăm vreodată”, spune fotbalistul.

Între timp, Natalia şi Anastasia își prezintă jucăriile preferate: „Asta e jucăria mea preferată. O cheamă Duda. Asta e jucăria mea preferată. O cheamă Dudy şi dormim cu ele în fiecare seară şi le avem de când eram bebeluşi şi nu plecăm fără ele niciodată”.

Cu toate că s-a retras din fotbal în urmă cu un an, Cristi Chivu nu se gândeşte să revină pe teren. Fostul internaţional român are acum mai mult timp pentru cele trei fete ale sale şi, spune el, viața lui este mai frumoasă decât şi-ar fi putut imagina vreodată.

Mă ceartă când mă uit la televizor, la fotbal. Îmi zic: Iar te uiţi la fotbal, numai fotbal, fotbal. Dar ne descurcăm”, spune fostul căpitan al naționalei. „Nu-mi lipseşte fotbalul în niciun caz şi în niciun caz nu cred că aş fi fost vreun mare pasionat de fotbal împreună cu un băiat, dacă ar fi fost”, mărturisește Cristi Chivu.

Spune, totuși, că a încercat să îşi apropie fiicele de fotbal, încă de când erau mici.

„Au fost amândouă pe teren, dar ea a început să plângă foarte tare. Natalia a fost mai des, iar ea era în burtică la mămica când am câştigat Liga Campionilor, dar au fost, dar nu mai ţin minte. Ştiu doar că tati a jucat gol. Nu?”, le întreabă zâmbind pe cele două ștengărițe.

Chiar dacă şi-au petrecut după-amiaza cu tatăl lor, Natalia şi Anastasia s-au gândit să-i facă o surpriză mamei, că doar este ziua ei! „I-am pregătit o felicitare lui mami pentru 8 martie. Te iubesc, mami! La mulţi ani, mami! Te iubesc!”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri