VIDEO. Doi pui de leu și unul de tigru, adoptați de cățelușe maidaneze

Data publicării:
puii leu

Cei doi pui de leu crescuţi de căţeluşă sunt răsfăţaţii grădinii zoologice din Târgu Mureş. Ei s-au născut la începutul lunii noiembrie, însă mama naturală nu i-a acceptat. Pentru a-i salva, specialiştii au adus, dintr-o altă localitate din judeţ, o căţeluşă de doar câteva kilograme care să-i îngrijească şi să-i alăpteze. Animalul i-a adoptat imediat pe cei doi pui care îşi urmează mama adoptivă peste tot.

Nu e prima dată când îngrijitorii de la grădina zoologică din Târgu Mureş salvează micile feline cu ajutorul căţeilor. Câteva sute de metri mai departe, într-un alt ţarc, trăiesc alături, ca o familie adevărată, Argentina, un câine de vânătoare şi Janko, un pui de tigru siberian părăsit de mama lui naturală. Felina a împlinit acum şase luni şi cântăreşte peste 50 de kilograme.

Chiar dacă e de trei ori mai mare decât mama adoptivă, Janko ştie să o respecte. Aceasta, la rândul ei, îl supraveghează cu atenţie în fiecare clipă.

Cei doi pui de leu sunt deocamdată în carantină pentru a nu contracta boli. Dar sunt şanse ca de luna viitoare să poată fi admiraţi de vizitatori.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri