A murit actrița Hayden Panettiere, celebră pentru rolurile din „Nashville” și „Heroes”. Avea 36 de ani

Data actualizării: Data publicării:
Obit Hayden Panettiere
A murit actrița Hayden Panettiere. Foto: Profimedia

Actrița Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani, a anunțat reprezentantul ei pentru mai multe agenții de știri din SUA, potrivit BBC.

„Cu profundă tristețe vă anunțăm trecerea în neființă a iubitei noastre Hayden. A fost o lumină incredibilă și o forță a naturii care a adus dragoste și bucurie nemăsurate tuturor celor care au cunoscut-o și milioanelor de oameni care au urmărit-o pe ecran”, a transmis tatăl ei, Skip Panettiere, într-un comunicat.

Detaliile legate de moartea ei nu au fost deocamdată făcute publice.

Panettiere era cunoscută pentru rolul din serialul TV de succes „Heroes”, iar ulterior a jucat în „Nashville”, dar și în filme precum „Remember the Titans” și „Raising Helen”.

Tatăl ei, Skip Panettiere, a cerut să i se respecte dreptul la intimitate „deoarece familia noastră are nevoie de timp pentru a procesa această pierdere inimaginabilă”, într-un comunicat emis prin intermediul reprezentantului ei.

Hayden Panettiere și-a început cariera de actriță la vârsta doar 4 ani când a fost distribuită în populara telenovelă americană „One Life to Live”, dar a devenit cunoscută pentru rolul său din drama din 2000 „Remember The Titans” alături de Denzel Washington şi ca voce a lui Dot în „A Bug's Life” din 1998.

Panettiere a devenit ulterior faimoasă interpretând-o pe majoreta Claire Bennet în drama cu supereroi „Heroes”, iar apoi în rolul cântăreţei de muzică country Juliette Barnes timp de şase sezoane în serialul TV de succes „Nashville”.

Printre filmele sale se numără „Bring It On: All Or Nothing” din 2006, filmul tragicomic „Raising Helen” şi apariţii în „Scream 4” şi „Scream VI” în rolul lui Kirby Reed.

După ascensiunea sa rapidă, presiunea industriei a început să apese asupra lui Panettiere, actriţa dezvăluind că s-a luptat cu adicţiile în jurul vârstei de 20 de ani.

Într-o carte de memorii publicată la începutul acestui an, Panettiere a vorbit deschis despre lupta sa legată de sănătatea mintală, pierderea fratelui ei mai mic, Jansen, şi decizia de a-i acorda custodia deplină a fiicei sale fostului ei partener, boxerul ucrainean Vladimir Kliciko.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
„Parisul este pentru îndrăgostiți”. Jessica Biel și Justin Timberlake, escapadă romantică în Franța...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Billy Ray Cyrus, prima reacție după ce Miley a renunțat la numele „Cyrus”: „Familia înseamnă mai mult ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Filmul „Eu contez”, regizat de Alina Şerban, a câștigat Premiul publicului la Veneția
Adevarul
Case și biserici din Țara Hațegului, ridicate cu vestigii de la Sarmizegetusa: „O piatră se vindea cu cinci...
Newsweek
Ai muncit, dar vechimea nu apare în contul CNPP? Ce trebuie să faci pentru a nu pierde bani la pensie
Digi FM
Katy Perry, îndrăgostită până peste cap de Justin Trudeau. Ce a găsit solista la fostul premier și nu a avut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Descoperire surprinzătoare despre Mercur. Planeta a pierdut aproape 19 kilometri din diametrul său total de...
Digi Animal World
Avertismentul cercetătorilor. Fluturele morpho, care a inspirat un emoji, își pierde albastrul strălucitor
Film Now
Pamela Anderson, dezvăluire cutremurătoare despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „A fost o condamnare...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță