Acuzații grave la adresa lui Tom Cruise. Secretul pe care Biserica Scientologică a reușit să-l păstreze până acum

Data publicării:
topgun-tomcruise759

Actrița Leah Remini, fostă membră a Bisericii Scientologice, l-a acuzat pe Tom Cruise că l-a bătut pe un membru de rang înalt de-al bisericii, la ordinul liderului David Miscavige.

Faptele s-ar fi întâmplat în sediul central al cultului, Gold Base, din California. Remini, care a făcut și un documentar despre scientologie, după ce a renunțat la cult, spune că Tom Cruise nu este o victimă a liderilor bisericii, ci, mai degrabă, un complice.

„Cred că oamenii au impresia că este o victimă inocentă. Cei mai mulți scientologi sunt, și pot spune asta despre majoritatea membrilor pentru că și eu am făcut parte din rândurile lor. (...) Însă în ceea ce-l privește pe Tom, povestea este foarte diferită. Este la curent și conștient de abuzurile care se întâmplă în scientologie. A fost parte din poveste”, a spus Leah Remini, citată de The Sun.

Actrița mai spune că prietenia apropiată a lui Tom Cruise cu liderul cultului, David Miscavige, i-a oferit acestuia acces la politicile interne, inclusiv „înclinațiile pentru pedepse corporale”. Remini spune că membrilor cultului li s-a indus idee că Tom Cruise „va salva lumea de unul singur” și este considerat o „zeitate” în scientologie.

„David Miscavige obișnuia să amenințe constant personalul care lucra la sediul Gold Base că îl va chema pe Tom Cruise să îi bată (n.r. kicking their f****** asses)”, a spus actița. Aceasta susține și că un oficial din biserică i-a dezvăluit că actorul de la Hollywood i-a administrat o pedeapsă unui oficial de rang înalt de-al cultului, la ordinul lui Miscavige.

Acuzațiile au fost întărite de Tom De Vocht, fost membru de-al poliției interne a Bisericii Scientologice, care a spus despre Cruise și Miscavige că sunt la fel de asemănători „ca două picături de apă”: „Au personalități foarte asemănătoare - ambii intens absorbiți de propria persoană”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri