Ca-n filme. „Dogman”, povestea tragică a unui frizer de câini

Data publicării:
ca-n filme dogman

Anul trecut, filmul Dogman a cucerit un premiu la festivalul de la Cannes. Astăzi intră în cinematografele româneşti. Regia filmului este semnată de binecunoscutul regizor italian Matteo Garrone. Urmăriţi duminică o cronică Ca-n filme a acestei premiere, de la ora 16:30.

Marcello este frizer de câini la periferia unui mare oraș. Animalele îl iubesc, iar vecinii îl respectă. Își crește fiica cum poate mai bine, și încearcă să trăiască după un cod moral, chiar dacă participă și la mici infracțiuni, ca toată lumea din cartier. Marcello are însă o problemă, prietenul lui cel mai bun e Simone, bătăușul cartierului.

Filmul este regizat de Matteo Garrone, cel care a făcut și „Gomorrah", hit-ul de festival despre clanurile mafiote din Napoli. Găsim aici aceeași preocupare pentru realism, naturalețe a jocului actoricesc și întâmplări brutale, dar îndulcită de influența lui Federico Fellini. Rezultatul acestei fuziuni stilistice este o lume feerică, nelocalizată geografic și plină de personaje pitorești, dar capabile de lucruri inimaginabile.

„Dogman" este până la urmă o poveste clasică a răzbunării celui umilit. Iar succesul filmului stă în mare parte pe umerii interpretului principal. Marcello Fonte a devenit pasionat de actorie după ce a lucrat câțiva ani ca portar al unui teatru din Roma. Până la „Dogman" majoritatea rolurilor sale au fost de figurație, iar rolul frizerului de câini i-a adus premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul de la Cannes.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri