Cannes 2025. Robert De Niro îi îndeamnă la proteste „pe cei care iubesc libertatea” împotriva „filistinului” Donald Trump

Data publicării:
robert de niro
Robert De Niro l-a criticat aspru marţi pe „filistinul” preşedinte ale Statelor Unite, Donald Trump. Foto: Profimedia

Vedeta de la Hollywood Robert De Niro l-a criticat aspru marţi pe „filistinul” preşedinte ale Statelor Unite, Donald Trump, precum şi tarifele pe care acesta le-a propus pentru filmele realizate în afara Statelor Unite cu prilejul discursului rostit la primirea unui Palme d'Or onorific în cadrul galei de deschidere a Festivalului de film de la Cannes, actorul folosind acest prilej pentru a îndemna la proteste împotriva preşedintelui american, informează Reuters.

Robert De Niro, în vârstă de 81 de ani, a urcat pe scena somptuosului Grand Theatre Lumiere pentru a accepta trofeul înmânat de vechiul său colaborator Leonardo DiCaprio, scrie Agerpres. În cadrul galei de deschidere, pe scenă au mai urcat superstaruri precum Halle Berry, Juliette Binoche şi Quentin Tarantino

Trump „a tăiat finanţarea şi sprijinul pentru arte, ştiinţe umaniste şi educaţie. Iar acum a anunţat tarife de 100% pentru filmele produse în afara Statelor Unite”, a spus De Niro, cunoscut graţie rolurilor din pelicule precum „Taxi Driver”, „Raging Bull” şi, mai recent, „Killers of the Flower Moon”.

„Nu poţi pune un preţ pe creativitate, dar se pare că poţi pune un tarif pe aceasta”, a spus De Niro, care i-a îndemnat „pe toţi cei care iubesc libertatea” să protesteze împotriva lui Trump.

Organizatorii au subliniat că doresc să evite politica şi să pună în prim-planul festivalului filmele, dar includerea în selecţia de anul acesta a unor pelicule din Gaza, Ucraina şi Iran, precum şi anunţul lui Trump referitor la tarife cu puţin timp înaintea festivalului, au adus în centrul atenţiei evenimente din afara Cannes-ului.

Juliette Binoche, preşedinta juriului ediţiei de anul acesta, i-a adus un omagiu fotojurnalistei palestiniene Fatma Hassona, ucisă într-un bombardament israelian în Gaza şi care este subiectul unui documentar ce urmează să fie proiectat în cadrul festivalului.

Quentin Tarantino, un regizor american care şi-a lansat cariera la Cannes, a deschis în mod oficial festivalul, desfăşurat până pe 24 mai, printr-un anunţ plin de patos, la finalul căruia a aruncat microfonul pe jos în faţa publicului care aştepta filmul proiectat în deschidere, comedia franceză ''Leave One Day''.

Actriţa americană Eva Longoria, regizorul japonez Hirokazu Kore-eda şi regizorul american Sean Baker - recompensat cu Palme d'Or anul trecut pentru filmul ''Anora'' - au fost văzuţi pe covorul roşu înaintea deschiderii festivalului.

Fotomodelul german Heidi Klum a purtat o rochie de culoare roz sub forma unei flori cu petale, prevăzută cu o trenă destul de lungă, dar se pare că nu atât de lungă încât să nu-i fie permisă intrarea pe covorul roşu după ce organizatorii au schimbat recent regulile privind vestimentaţia interzicând nuditatea şi trenele foarte lungi.

Halle Berry, membră în juriul festivalului, a purtat pe covorul roşu o rochie alb cu negru fără trenă după ce, aşa cum a mărturisit mai devreme în cursul zilei de marţi, a fost nevoită să-şi schimbe ţinuta în ultimul moment din cauza restricţiilor vestimentare impuse de organizatori.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Anisia Gafton, mamă pentru prima dată la 42 de ani. Ce nume special au ales ea și Serghei pentru fiul lor
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Era într-una dintre cele mai de succes trupe din lume, dar primea doar 35 $ pe zi. Mărturisirea colegului lui...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actorul cu care Scarlett Johansson are o „chimie excelentă”: O, îl iubesc. Este unul dintre preferații mei
Adevarul
Orașul european în care o româncă de 25 de ani nu găsește chirie din cauza cățelușei sale: „Aș prefera să...
Newsweek
Știm cine se va ocupa de pensiile românilor. O veste bună și una rea pentru pensionari. Cu cât cresc pensiile?
Digi FM
Fiul Ozanei Barabancea, mărturisiri după infarctul suferit la 24 de ani: "O perioadă care mi-a deschis ochii"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
Un „pește canibal” cu dinți ca niște colți, găsit pe o plajă din Oregon. Creatura rară a fost studiată de...
Film Now
Sylvester Stallone, dezvăluiri despre conflictul de 20 de ani cu Arnold Schwarzenegger: „A fost ca o luptă pe...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro