Ce s-a întâmplat cu Lady Gaga și Bradley Cooper pe scena Premiilor Oscar. Momentul a reaprins zvonurile că cei doi ar avea o relație secretă

Data publicării:
lady gaga si bradley cooper
Foto: Guliver/GettyImages

Nu mai e niciun secret că Lady Gaga și Bradley Cooper au o chimie rar întâlnită pe platourile de filmare. Cei doi au fost în centrul atenției la toate ceremoniile dedicate filmului din această iarnă, scrie revista TIME.

lady gaga si bradley cooper
Foto: Guliver/GettyImages

Lady Gaga și Bradley Cooper au devenit buni prieteni în urma colaborării pentru filmul „A Star is Born”. Însă apropierea dintre cei doi și anunțul lui Lady Gaga că a pus capăt logodnei cu Christian Carino au aprins imaginația fanilor, care cred că cei doi au o relație secretă.

Zvonurile, preluate de mai toată presa de peste Ocean, s-au liniștit înainte de Premiile Oscar decernate azi-noapte la Los Angeles. Însă numai pentru a fi reaprinse de modul în care Gaga și Cooper s-au comportat pe scena, atunci când au interpretat împreună piesa „Shallow” din filmul „A Star is Born”. Spre sfârșitul piesei, cei doi erau aproape îmbrățișați.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Fanii au reacționat imediat pe Twitter, fiind convinși mai mult ca niciodată că între cei doi există mai mult decât o apropiată prietenie. Mai ales după ce au observat că Irina Shayk, logodnica lui Bradley Cooper, s-a așezat în sală între actor și Lady Gaga.

Lady Gaga a câștigat Premiul Oscar pentru Cel mai bun cântec, „Shallow”, pe care l-a scris împreună cu Mark Ronson, Anthony Rossomando și Andrew Wyatt. Cântăreața i-a mulțumit lui Cooper, regizorul filmului: „Nu există nicio persoană pe această planetă în afară de tine care să fi putut cânta acest cântec cu mine. Mulțumim pentru că ai avut încredere în noi”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri