Ce spune actorul britanic Jude Law despre eventuale „repercusiuni” după ce l-a interpretat pe Putin în filmul „Magul de la Kremlin”

Data actualizării: Data publicării:
jude law
Jude Law. Foto: Profimedia

Actorul britanic Jude Law declară că nu-i este frică de „repercusiuni” şi că nu i-a fost frică să se strecoare în pielea lui Vladimir Putin în „Le mage du Kremlin„ („Magul de la Kremlin”), prezentat duminică la a 82-a ediţie a Mostra de la Veneţia, relatează AFP.

„Nu mi-a fost frică de repercusiuni. M-am simţit încrezător pe mâna lui Olivier (Assayas, regizorul filmului), iar scenariul este o poveste spusă în mod inteligent, nuanţat”, a declarat starul britanic, în vârstă de 52 de ani.

Nu este vorba despre „căutarea controversei de dragul controversei”, a subliniat el în conferinţa de presă a filmului.

Este pentru prima oară când un actor de această anvergură îl încarnează pe cel mai puternic om de la Kremlin, notează AFP, citată de News.ro.

În film, Jude Law poartă o perucă, adoptă bosumflarea liderului de la Kremlin şi a făcut judo.

„E o nebunie ce poţi să faci cu o perucă bună”, a ironizat el.

Apoi, serios, a explicat că ştia puţine, iniţial, despre viaţa lui Vladimir Putin, şi că s-a sprijinit pe numeroase imagini şi înregistrări video cu acesta.

La un moment dat, „devine un fel de obsesie, cauţi tot mai mult material recent”.

Ideea lui Olivier Assayas era să lucreze cu un actor care are „puterea, inteligenţa şi telentul necesare pentru a încarna personajul fără să semene cu Vladimir Putin”.

Regizorul francez, care oscilează între filme internaţionale precum „Carlos” şi altele mai intime, vede în „Le mage du Kremlin” un film despre „transformarea politicii”.

Adaptat după romanul de succes al lui Giuliano da Empoli, acest lungmetraj, filmat în engleză, urmăreşte cariera lui Vadim Baranov, jucat de Paul Dano, un consilier din umbră al lui Vladimir Putin, inspirat în mare parte de Vladislav Surkov, fondatorul partidului prezidenţial Rusia Unită.

Filmul urmează să apară în Franţa în ianuarie 2026, dar a făcut deja Kremlinul să reacţioneze.

„Putin este unul dintre cei mai experimentaţi şi mai strălucitori lideri ai planetei. Cu greu îi poţi supraestima influenţa asupra afacerilor internţaionale. Este, deci, natural ca diverse ţări din lume să fie interesate de el”, a declarat purtătorul său de cuvânt Dmitri Peskov.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salariul președintelui Bulgariei, pus față în față cu cel al președintelui României. Diferența este...
Digi FM
Dana Tapalagă va fi înmormântată azi la cimitirul Sfânta Vineri din Capitală. Mesajul emoționant transmis de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Cât au crescut, sunt adorabili!” Imagini rare cu copiii lui Enrique Iglesias în tricourile Spaniei după...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Matt Damon vorbește cu emoție despre Ben Affleck și prietenia lor de 45 de ani: “El este una dintre marile...
Adevarul
„Se crede Kubrick. Nu e” - Ce spune Irina Margareta Nistor despre „The Odyssey”, pariul de 250 de milioane $...
Newsweek
900 lei pensie după 19 ani munciți plus 15 ani „pe caz de boală”. De ce pensionarul a primit atât de puțin?
Digi FM
Cine este românca care a urcat pe scena finalei Cupei Mondiale 2026. A ținut în mâini trofeul înmânat lui Pau...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Dacă patrupedul tău are respirație urât mirositoare, nu o ignora. Ce poate ascunde acest simptom
Film Now
Richard Gere, cu soția și copiii la finala CM 2026. Imagini virale cu actorul din „Pretty Woman” și alături...
UTV
Andreea Ibacka rupe tăcerea după divorțul de Cabral. „Rănile se vindecă alături de ai mei”