CinemaTePeca. „Croaziera” cu Tora Vasilescu, în top 10 cele mai bune filme românești

Data actualizării: Data publicării:
croaziera (1)

Despre „Croaziera”, criticul Cristian Tudor Popescu spune că a adus în cinematografia aflată sub dictatură „primul protagonist tovarăș în totalitate negativ”.  Filmul regizat de Mircea Daneliuc va fi difuzat sâmbătă, 13 aprilie 2019, de la ora 21:00, la CinemaTePeca.

 

Este „cel mai puternic film anti-regim care a fost realizat în perioada comunistă, primul și singurul în care apare un activist de partid canalie perfectă, fără niciun fel de rest, răul întruchipat”, spune CTP.

Aflat pe locul zece în topul celor mai bune filme românești din toate timpurile, „Croaziera” spune povestea câștigătorilor unor concursuri organizate de autorități, premiați cu o excursie pe Dunăre. Ceea ce promitea a fi o vacanță binemeritată riscă să se transforme într-un sejur de pedepse administrate cu generozitate de „omul legii”, tovarășul Proca (Nicolae Albani).

Conflictul neîntrerupt dintre Proca și tinerii care se încăpățânează să ocolească ordinea obligatorie trimite la ruptura dintre regimul comunist și poporul a cărui libertate e în permanență amenințată și prin interpelări de tipul „Cum te numești dumneata?”.

Regizorul Mircea Daneliuc opune activistului de partid - omul cu „frică de scaun”, preocupat până la mânie de sancțiuni - ironia și inteligența tinerilor care-l sfidează de parcă n-ar avea habar că trăiesc într-un regim al oprimării.

Emisiunea CinemaTePeca este difuzată la Digi24 în fiecare sâmbătă, de la ora 21.00. Filmele prezentate în emisiune pot fi revăzute sâmbăta și duminica, de la ora 6:00. Gazda cinefililor este istoricul și criticul de film Cristian Tudor Popescu. Cele mai valoroase filme ale cinematografiei românești sunt la Digi24, în fiecare weekend, la o calitate deosebită și într-o prezentare savuroasă, purtând semnătura lui Cristian Tudor Popescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri