Disney a eliminat un sărut între două femei în cel mai recent film „Star Wars”, pentru proiecțiile din Singapore

Data publicării:
star wars imdb
Foto: IMDB

Disney a eliminat un sărut între două femei din cel mai recent film al francizei „Star Wars” - unul dintre cele mai de succes lungmetraje lansate în perioada Crăciunului -, a anunţat marţi instituţia cu rol de reglementare în mass-media din Singapore, pentru ca spectatorii minori să-l poată viziona, informează Thomson Reuters Foundation.

Două personaje secundare feminine se îmbrăţişează, dar nu se sărută în versiunea filmului „The Rise of Skywalker” prezentată în Singapore, a anunţat o companie media locală, în contextul în care cel de-al nouălea - şi totodată ultimul - film din celebra saga SF dedicată personajului Skywalker încasează milioane de dolari de la fanii săi loiali din lumea întreagă, potrivit Agerpres.

„Aplicantul a omis o scenă scurtă, care, sub incidenţa Ghidului de clasificare a filmelor, ar necesita un rating mai mare”, a declarat o purtătoare de cuvânt de la Infocomm Media Development Authority din Singapore.

Disney, care deţine Lucasfilm - compania de producţie ce realizează filmele "Star Wars" -, nu a făcut deocamdată niciun comentariu despre decizia sa de a elimina scena acelui sărut între două femei din cel mai recent produs al unei serii cinematografice aflate pe locul al doilea în topul celor mai profitabile francize din toate timpurile.

Acest film închide o poveste ce a început în 1977, când cineastul George Lucas a prezentat un nou personaj-erou, Luke Skywalker, şi a încântat publicul cu o galaxie de roboţi, războinici acoperiţi cu blănuri - cunoscuţi sub denumirea de Wookies - şi o sumedenie de alte personaje eclectice.

Sexul între bărbaţi este ilegal în Singapore şi pasibil de pedepse care pot să ajungă până la doi ani de închisoare, deşi această lege, care datează din perioada colonizării britanice, este rareori aplicată. Legea nu se aplică în cazul sexului practicat între femei.

Activiştii din Singapore au contestat legea luna trecută, în contextul în care sondajele de opinie sugerează că atitudinea societăţii faţă de homosexualitate a devenit mai permisivă, iar o legislaţie similară ce data tot din era colonială a fost anulată anul trecut în India.

Filmul, din care a fost eliminată scena sărutului dintre două femei, a primit un rating PG-13, ceea ce înseamnă spectatorii sub vârsta de 13 de ani pot viziona acest lungmetraj doar dacă sunt însoţiţi de părinţi.

Un rating mai mare ar însemna că pelicula ar fi restricţionată şi ar putea fi vizionată doar de spectatorii cu vârste de peste 16 ani, 18 ani, respectiv 21 de ani.

În 2016, organizatorii din Singapore ai musicalului "Les Miserables" au eliminat o scenă în care doi bărbaţi actori se sărutau, în urma plângerilor primite din partea publicului.

Disney nu a precizat dacă va cenzura noul film "Star Wars" şi pe alte pieţe, inclusiv în Orientul Mijlociu. Potrivit unor informaţii apărute în presă, scena sărutului lesbian a fost deja eliminată din versiunea filmului "The Rise of Skywalker" prezentată în oraşul Dubai din Emiratele Arabe Unite.

Editor web: C.T.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Anisia Gafton, mamă pentru prima dată la 42 de ani. Ce nume special au ales ea și Serghei pentru fiul lor
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Era într-una dintre cele mai de succes trupe din lume, dar primea doar 35 $ pe zi. Mărturisirea colegului lui...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actorul cu care Scarlett Johansson are o „chimie excelentă”: O, îl iubesc. Este unul dintre preferații mei
Adevarul
Orașul european în care o româncă de 25 de ani nu găsește chirie din cauza cățelușei sale: „Aș prefera să...
Newsweek
Știm cine se va ocupa de pensiile românilor. O veste bună și una rea pentru pensionari. Cu cât cresc pensiile?
Digi FM
Fiul Ozanei Barabancea, mărturisiri după infarctul suferit la 24 de ani: "O perioadă care mi-a deschis ochii"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
Un „pește canibal” cu dinți ca niște colți, găsit pe o plajă din Oregon. Creatura rară a fost studiată de...
Film Now
Sylvester Stallone, dezvăluiri despre conflictul de 20 de ani cu Arnold Schwarzenegger: „A fost ca o luptă pe...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro