Documentar despre războiul secret dus de Regele Mihai I împotriva lui Hitler

Data actualizării: Data publicării:
regele mihai

Un documentar în care Regele Mihai I povesteşte despre lovitura de stat din 23 august 1944, în urma căreia durata celui de-Al Doilea Război Mondial a fost scurtată cu peste 200 de zile, va fi difuzat de televiziunea History, marţi, de la ora 21.00, relatează News.ro. 

Documentarul, intitulat  „Regele care l-a păcălit pe Hitler”, în care Regele Mihai I îşi spune propria poveste despre războiul secret dus împotriva lui Hitler, dar şi a lui Stalin, are la bază imaginile înregistrate de producătorul John Florescu în cadrul unei sesiuni de discuţii avute la reşedinţa din Bucureşti a fostului suveran, informează History.

În seara zilei de 23 august 1944, românii de pretutindeni erau strânşi în jurul radioului să asculte un mesaj de maximă importanţă pentru viitorul ţării adresat naţiunii de Regele Mihai I.

Regele, care nu împlinise la acea vreme vârsta de 23 de ani, a decis arestarea prim-ministrului Ion Antonescu, renunţarea la sprijinul acordat Germaniei şi alăturarea României Aliaţilor.

„Am luat trenul spre Berlin să vedem ce ar fi rezervat cealaltă cale şi am avut un prânz cu Hitler. Nu a fost deloc o întâlnire plăcută”, povesteşte Regele Mihai I în documentar.

Deşi Aliaţii l-au acoperit pe Regele Mihai I de onoruri, libertatea astfel câştigată nu a durat mult. Naţiunile care îl lăudaseră au „vândut” România Rusiei, obligându-l pe rege să ia calea exilului. Adevărul a fost uitat, iar liderii sovietici şi comuniştii români s-au întrecut să îşi asume meritele pentru evenimentele din 1944.

History, în prezent existentă în peste 302 milioane de locuinţe din toată lumea, este principala televiziune din portofoliul A+E Networks UK. A aderat la ARMA în februarie 2013, când a lansat un feed de transmisie localizat, putând astfel asigura grile de programe personalizate pentru România. Televiziunile History şi History HD sunt disponibile prin Digi TV.
 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri