Filmul care s-a menținut în fruntea box office-ului a doua săptămână la rând

Data actualizării: Data publicării:
dunkirk imdb
FOTO: IMDB

Lungmetrajul „Dunkirk”, o epopee vizuală ce descrie o misiune de evacuare a 400.000 de soldați britanici în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, s-a menținut pentru al doilea weekend consecutiv pe primul loc în box office-ul nord-american, potrivit datelor provizorii publicate duminică de compania Exhibitor Relations, informează AFP.

dunkirk imdb
FOTO: IMDB

Acest lungmetraj, regizat de cineastul britanic Christopher Nolan, a fost ovaționat de criticii de specialitate și a obținut încasări de 28,1 milioane de dolari în al doilea weekend de proiecții în cinematografele din America de Nord. Din distribuția peliculei face parte și Harry Style, unul dintre starurile fostei trupe pop One Direction, notează Agerpres.

Citiți și: Cel mai vizionat film în România în weekendul trecut. Probabil cel mai bun film de război de 20 de ani încoace

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Pelicula „The Emoji Movie", supranumită în presa cinematografică o „app-aventură", ce prezintă felul în care prind viață o serie de personaje mai puțin obișnuite, reprezentând popularele expresii faciale folosite în mesajele publicate de internauți pe serviciile de mesagerie online, a debutat pe locul al doilea în box office-ul nord-american cu încasări de 25,6 milioane de dolari de vineri până duminică.

Comedia „Girls Trip", în care joacă Queen Latifah și Jada Pinkett Smith — soția actorului Will Smith—, a pierdut o poziție și a coborât pe locul al treilea cu încasări de 20 de milioane de dolari.

Un alt film lansat la sfârșitul săptămânii trecute, „Atomic Blonde", în care actrița Charlize Theron interpretează rolul unui spion britanic, Lorraine Broughton, a debutat pe poziția a patra, cu încasări de 18,5 milioane de dolari.

Filmul „Spider-Man: Homecoming" a pierdut două poziții și a coborât pe locul al cincilea cu încasări de 13,4 milioane de dolari de vineri până duminică.

În a doua parte a topului 10 din box office-ul nord-american s-au clasat următoarele filme:

6 — „War for the Planet of the Apes" (10,3 milioane de dolari, 118,6 milioane de dolari în trei săptămâni)

7 — „Despicable Me 3" (7,7 milioane de dolari, 230,4 milioane de dolari în cinci săptămâni)

8 — „Valerian and the City of a Thousand Planets" (6,8 milioane de dolari, 30,6 milioane de dolari în două săptămâni)

Citiți și: Luc Besson intră în istorie cu noul său film

9 — „Baby Driver" (4 milioane de dolari, 92 milioane de dolari în cinci săptămâni)

10 — „Wonder Woman" (3,5 milioane de dolari, 395,4 milioane de dolari în nouă săptămâni).

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri