Filmul din fruntea box office-ului în weekendul de Crăciun

Data publicării:
star wars

Filmul „Rogue One”, noul lungmetraj din seria „Star Wars”, s-a menținut în fruntea box-office-ului nord-american și în weekendul de Crăciun, potrivit cifrelor provizorii publicate duminică de agenția Exhibitor Relations, citate de AFP.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Acest prim episod inspirat de saga intergalactică — din care lipsesc legendarele personaje Luke Skywalker, Han Solo și Prințesa Leia — prezintă misiunea unui comando al Rebeliunii pentru a recupera planurile Stelei Morții (Death Star), arma de distrugere a Imperiului. Povestea se plasează înainte de primul episod lansat în 1977, „Star Wars: A New Hope”.

Ca și în „The Force Awakens”, proiectoarele sunt ațintite asupra unei noi eroine, Jyn Erso, o mercenară a Rebeliunii interpretată de britanica Felicity Jones. Jyn este fiica lui Galen Erso (Mads Mikkelsen), un om de știință înrolat de Imperiu pentru a fabrica arma letală Steaua Morții. Îndelung așteptat de fanii din toată lumea, acest prim spin-off inspirat din seria „Star Wars”, în regia lui Gareth Edwards, a avut încasări în acest weekend de 71,5 de milioane de dolari în SUA și Canada, cifrând suma totală la 293 de milioane de dolari.

Imediat după saga intergalactică se poziționează filmul de animație „Sing” care în acest weekend a avut încasări de 35 de milioane de dolari, 56 de milioane în această săptămână. Într-o lume locuită de animale cu comportamente umane, un koala organizator de spectacole lansează un concurs de canto pentru a salva teatrul său. Toți actorii care și-au împrumutat vocea pentru această producție a studioului Illumination-Universal cântă, inclusiv Matthew McConaughey, alături de Scarlett Johansson și Reese Witherspoon.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Acest film de animație alături de „Rogue One: A Star Wars Story” a făcut dificilă lansarea în cinematografe a premierelor „Passengers”, „Assassin's Creed” și „Why Him?”, care s-au plasat pe următoarele locuri în această ordine.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Cu provocarea de a-i aduce împreună pe Jennifer Lawrence și Chris Pratt, două staruri importante ale momentului, se prezintă filmul de science fiction „Passengers”, al realizatorului Morten Tyldum ('The Imitation Game', 2014). Lawrence și Pratt sunt doi pasageri din capsula de hibernare a unei nave spațiale lansate în căutarea vieții pe altă planetă, care se trezesc cu 90 de ani mai devreme decât data prevăzută. Regizat de norvegianul Tyldum și primit cu critici împărțite, filmul a avut încasări de numai 14,3 milioane de dolari în primul său weekend de debut în cinematografe.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În cinematografele americane a debutat în acest weekend și „Assassin's Creed”, adaptarea pentru marele ecran al jocului video omonim în care joacă Michael Fassbender și Marion Cotillard. Regizat de Justin Kurzel („Macbeth”, 2015), „Assassin's Creed” prezintă povestea lui Callum Lynch (Fassbender) care călătorește prin amintirile sale pentru a lua legătura cu strămoșul său Aguilar din Spania Inchiziției secolului XV. Filmul a avut încasări de 10,3 milioane de dolari (17,5 milioane într-o săptămână).

Bryan Cranston și James Franco formează cuplul comic din „Why Him?”, al regizorului John Hamburg ('Along Came Polly', 2004). Filmul tratează tema ciocnirii a două generații reprezentată de un tată super-protector (Cranston) și de logodnicul fiicei sale (Franco), un tânăr și extravagant milionar din Silicon Valley, care vrea să se căsătorească cu ea. Comedia a avut încasări de 9,8 milioane de dolari în acest weekend.

În partea de jos a Top 10 s-au clasat:

6 — „Moana” (Vaiana) filmul de animație al studioului Disney, care prezintă aventurile unei prințese polineziene plină de curaj a avut încasări suplimentare de 6,5 milioane de dolari (179 de milioane în total).

7 — Comedia „Office Christmas Party” a regizorilor Will Speck și Josh Gordon, cu Jennifer Aniston, Jason Bateman și Olivia Munn, despre o petrecere organizată de o companie în scopul de a impresiona un mare client, care ia o întorsătură proastă atunci când angajații se dezlănțuie, a avut în weekend încasări de 5 milioane de dolari (42 de milioane în 3 săptămâni).

8 — „Collateral Beauty”, un film despre un publicitar strălucit care se afundă în depresie după o tragedie, coboară pe 7 cu încasări de 3,6 de milioane de dolari (14,6 în două săptămâni).

9 — „Dangal” este surpriza săptămânii. Filmul regizorului indian Nitesh Tiwari relatează povestea reală a unui fost luptător care își antrenează fetele să participe la campionatul de lupte. Filmul a avut încasări de 3,2 milioane de dolari în acest weekend.

10 — „Manchester by the sea”, unul din favoritele la premiile Oscar a avut încasări de 3,1 milioane de dolari (20 de milioane în șase săptămâni de difuzare).

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri