Filmul horror cu buget microscopic care a debutat pe primul loc în box-office

Data publicării:
film halloween
Filmul Halloween a debutat pe primul loc în box office. FOTO: IMDB

Filmul horror ''Halloween'' a debutat în forţă pe prima poziţie în box-office-ul nord-american, cu încasări de 77,5 milioane de dolari în primul weekend de la lansare, potrivit datelor provizorii publicate duminică de compania specializată Exhibitor Relations, relatează AFP.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media



Încasările impresionante plasează pelicula realizată de studiourile Universal pe cea de-a doua poziţie în topul celor mai de succes lansări din luna octombrie, după ''Venom'', care a obţinut 80 de milioane de dolari în primul weekend de la premieră, acum două săptămâni, potrivit site-ului HollywoodReporter.com. ''Halloween'' a avut însă un buget microscopic (10 milioane de dolari), în comparaţie cu cel al superproducţiei ''Venom'', de zece ori mai mare, scrie Agerpres.

''Halloween'' este un sequel al peliculei cu acelaşi nume din 1978 şi marchează întoarcerea ucigaşului mascat Michael Myers, care o bântuie pe Laurie Strode, interpretată tot de Jamie Lee Curtis, singura supravieţuitoare a unei nopţi de teroare din filmul de acum 40 de ani.

''A Star Is Born'', cu Bradley Cooper şi Lady Gaga în rolurile principale, se află pe cea de-a doua poziţie a clasamentului, cu 19,3 milioane de dolari încasări în acest weekend în cinematografele din Statele Unite şi Canada, 126,4 milioane de dolari în total.

Acest al treimea remake al unui film din 1937 marchează debutul regizoral al lui Bradley Cooper (''Very bad Trip'', ''American Sniper''). Cooper joacă şi unul dintre rolurile principale, un muzician country cu o carieră în declin, care se îndrăgosteşte cântăreaţa interpretată de Lady Gaga.

Produs de Sony, ''Venom'' continuă să atragă spectatori în ciuda criticilor defavorabile şi ocupă cea de-a treia poziţie, cu încasări de 18,1 milioane de dolari în acest weekend, sumă care îi permite să tindă către limita de 500 de milioane de dolari încasări în întreaga lume de la lansare.

Un alt film de sezon, ''Goosebumps 2: Haunted Halloween'', ai cărui protagonişti sunt doi prieteni care descoperă o păpuşă malefică, ocupă locul al patrulea, cu 9,7 milioane de dolari încasări în acest sfârşit de săptămână.

''First Man'', în regia lui Damien Chazelle premiat cu Oscar pentru pelicula ''La La Land'', a obţinut 8,6 milioane de dolari şi îl are ca protagonist pe Ryan Gosling, care îl întruchipează pe astronautul Neil Amstrong şi povestea primului călătorii pe Lună în 1969.

Topul 10 din box office-ul nord-american este completat de următoarele producţii cinematografice:

6. ''The Hate U Give'': 7,5 milioane de dolari încasări în acest weekend (10,6 în total de la lansare);

7. ''Smallfoot'': 6,6 milioane de dolari (66,4 milioane de dolari în total de la lansare);

8. ''Night School'': 5 milioane de dolari (66,9 în total de la lansare);

9. ''Bad Times at the El Royale'': 3,3 milioane de dolari (13,3 milioane de dolari în total de la lansare);

10. ''The Old Man & The Gun'': 2,1 milioane de dolari (4,2 milioane de dolari în total).

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri