Interviu. „Două Lozuri”, o comedie spumoasă

Data actualizării: Data publicării:
doua lozuri poza

După ce a umplut de râsete piața centrală a Clujului - la o proiecție cu peste 2000 de spectatori în cadrul TIFF, comedia românească „Două Lozuri” a câștigat săptămâna trecută mențiunea specială a juriului la Festivalul de Film de la Zürich. Regizorul Paul Negoescu și actorii Alexandru Papadopol și Dorian Boguța au vorbit la „Ca-n filme” despre cum a fost să filmeze acest film. 

„Două lozuri” se învârte în jurul celor trei protagoniști, Sile, Dinel și Pompiliu (Dragoș Bucur, Dorian Boguță și Alexandru Papadopol), care află că nu e de ajuns să fii declarat câștigător doar pentru că ai toate numerele bifate pe bilet, ci e nevoie să „suferi” până ajungi milionar, așadar, vor trece printr-o serie de aventuri pentru a se putea prezenta la Loterie să-și ridice premiul. 

Filmul, inspirat de I.L Caragiale

Paul Negoescu nu doar că a regizat filmul, a și scris scenariul. Ideea i-a venit de la nuvela lui I. L Caragiale „Două loturi”. 

„Tema era să includ studenți de la  de la școala de actorie în niște roluri secundare, dar totuși să fie de substanțe, să nu fie doar figurație. Am dat peste nuvela lui Caragiale, unde mi-a plăcut că acele personaje se mutau din loc în loc în căutarea acelor două loturi pierdute. Practic asta e legătura cu Caragiale. Altă leg directă nu există, nu e o adaptare, e doar inspirat. Mai există un film, din 1950, „Două Lozuri” și am zis să lăsăm titlul așa în memoria acelui film”, a spus regizorul.

De asemenea, la un moment dat în film, personajul interpretat de Alexandru Papadopol are niște replici care fac aluzie la filmul regizat de Cristi Puiu, „Marfa și banii”. 

„Marfa și banii e un film simbol pentru noi, cei care ne ocupăm cu filmul în România. Personajul interpretat de Papadopol este genul de om care știe el mai bine și știe că filmele făcute de români sunt proaste. Dintre cei care vor vedea filmul vor fi și cei care vor recunoaște filmul și vor înțelege ironia, iar cei care nu știu filmul, și o vor lua pe bune. În ambele situații, noi ieșim bine”, a spus Paul Negoescu. 

 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

 

„Nu m-am așteptat să se râdă atât”

Regizorul Paul Negoescu a declarat că abia după ce au trecut câteva zile de filmare și-a dat seama că va ieși un film bun. 

„A fost greu pentru că nu știam exact ce iese la început, mi-am dat seama abia după două, trei zile de filmare. Până atunci aveam insomnii, nu dormeam de emoții că o să iasă o mare porcărie. Că investim atât efort și resurse financiare pentru un film care poate nu o să iasă niciodată. Am avut noroc că a ieșit”, a spus regizorul.

Alexandru Papadopol a lăudat scenariul și a precizat că nu au improvizat foarte mult pe parcursul filmării. 

„Trebuie să știi în ce gen joci, noi am vrut să facem o comedie, am știu că e o comedie, scenariul a fost scris ca fiind o comedie. Marja de improvizație a fost destul de mică. Nu prea poți să improvizezi mult la filmele independente, pentru că ai un timp foarte scurt”, a spus actorul.

„Nu m-am așteptat să se râdă așa”, a spus Dorian Boguță.

„Știam că e un film bun, dar te încearcă niște emoții când vezi mii de oameni care râd”, a adăugat Alexandru Papadopol. 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri