„Nu mă atinge-mă”. Adina Pintilie, regizor: La 20 de ani, credeam că știu cum stau lucrurile cu intimitatea

Data actualizării: Data publicării:
adina pintilie

Nu e puțin lucru să debutezi ca regizor în competiția principală a unui mare festival de film. „Nu mă atinge-mă” (Touch Me Not), în regia Adinei Pintilie, este unul dintre cele 19 filme care au concurat anul acesta pentru Ursul de Aur, la Berlin.  Și a reușit să-l câștige. Iar competiția a fost acerbă: de la „Eva” cu Isabelle Huppert în rolul unei prostituate misterioase la „Isle of Dogs”, animația comică și canină a lui Wes Anderson, și până la cel cel mai recent film al lui Gus van Sant, în care Joaquin Phoenix joacă rolul unui fost alcoolic, victimă a unui accident de mașină, care își descoperă vocația de caricaturist.

„Așa, pe scurt, aș putea să spun că filmul este o... cercetare, un fel de studiu, de explorare, pe care am făcut-o împreună cu câteva personaje, pornind de la ideea asta: că atunci când aveam 20 de ani, credeam că știu cum stau lucrurile cu intimitatea, credeam că știu ce-nseamnă dragoste,  ce-nseamnă frumusețe, știi, toate lucrurile astea, categoriile care țin de intimitate. Ele îmi păreau foarte clare. Cu timpul, până am făcut aproape 40 de ani, în 20 de ani de viață reală, de contact cu oameni reali, toate părerile astea s-au destabilizat, nu mai e nimic foarte focussed, clar, lucrurile sunt foarte relative, realitatea e mereu surprinzătoare, relațiile dintre oameni sunt ... intimitatea poate să aibă niște forme total neașteptate”, a declarat regizoarea Adina Pintilie într-un interviu acordat prin Skype emisiunii „Ca-n filme” de la Digi24.

„Cumva, despre asta e filmul. Adică un grup de personaje care oferă un acces foarte intim în viața lor personală și tu, ca privitor, poți să ai și alte perspective asupra intimității decât cele cu care ești obișnuit. Filmul asta încearcă să pună sub semnul întrebării: ideile preconcepute pe care le avem despre intimitate”, a explicat Adina Pintilie.

„A fost un proces foarte îndelungat, am lucrat șapte ani la proiectul acesta și cu personajele am lucrat foarte strâns patru ani, un mix dintr-ăsta de materiale foarte reale din viața lor personală, întâlniri între personaje reale și personaje ficționale, jurnale filmate pe care le-am ținut de-a lungul timpului cu personajele, a fost un proces foarte interesant, n-a fost o filmare propriu-zisă, a fost mai degrabă un proces de cercetare artistică, dacă vreți”, a mărturisit creatoarea peliculei.

Filmul este o coproducție europeană din mai multe puncte de vedere. Cast-ul este internațional, sunt personaje din Bulgaria, Franța, Anglia, Australia, Germania, România, echipa este mixtă. Majoritatea echipei este română. 

„Eu sper că va fi primit și în România așa cum e primit și afară: cu deschidere și cu curiozitate și cu căldură”, spune Adina Pintilie.

Filmul a avut premiera joi, 22 februarie, la festivalul de la Berlin.  Cu nuditate și sex, filmul experimental „Touch Me Not” a speriat mulți reprezentanți ai mass-media la Berlinală, după cum informa publicația germană Focus. Potrivit acestei surse, mai mulți spectatori și jurnaliști au părăsit sala la scurt timp de la începerea proiecției. Cei care au rămas au apreciat însă filmul, răsplătind artista cu ropote de aplauze.

(Urmăriți emisiunea „Ca-n filme” în fiecare duminică de la 16:30, pe Digi24. Arhiva emisiunii, aici.)

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce document prezinți la medic dacă ai noul buletin electronic. CNAS explică regula din octombrie
Digi FM
Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat al României. Diplomat fără carnet de partid, fost jurnalist...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce a pățit Lidia Buble chiar în ziua în care a devenit majoră. Mama artistei a vrut să-i dea o lecție: „M-a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sylvester Stallone povestește altercația cu Richard Gere la filmările „The Lords of Flatbush”: Unul dintre...
Adevarul
Șapte cafele pe zi pentru un copil de clasa a VII-a. Cum ajung părinții să-și împingă copiii dincolo de limite
Newsweek
Când se plătesc pensiile, indemnizațiile și alocațiile în octombrie? Când iau bani persoanele cu handicap?
Digi FM
La 60 de ani și-a vândut casa și a renunțat la job. A călătorit în 15 țări și trăiește acum cu 200 de lire pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Tom Cruise refuză să fie numit „ultimul mare star de cinema”. Ce a spus despre Brad Pitt într-un interviu rar
UTV
Angelina Jolie și-a vândut conacul de lux, iar Madonna l-a cumpărat. Vezi cum arată proprietatea de aproape...