Premiul Ofir nu va mai fi finanțat de Israel, după ce distincția cinematografică a fost acordată unui film despre un băiat palestinian

Data actualizării: Data publicării:
the sea
Mohamad Ghazawi în „The Sea” Foto: Shai Goldman via jpost.com

Ministerul Culturii din Israel a oprit finanţarea celui mai prestigios premiu de film din ţară, după ce acesta a fost acordat unui film despre un băiat palestinian din Cisiordania, transmite miercuri DPA.

Premiul Ofir, adesea denumit Oscarul israelian, este considerat cea mai înaltă distincţie cinematografică a Israelului.

„The Sea” (Marea, n.r.), regizat de israelianul Shai Carmeli-Pollak, a câştigat marţi premiul la categoria cel mai bun film. Filmul spune povestea unui băiat palestinian din oraşul Ramallah din Cisiordania ocupată, care încearcă să vadă marea pentru prima dată.

Pentru mulţi palestinieni din Cisiordania, o zonă fără ieşire la mare, acest lucru este dificil din cauza punctelor de control militare din Israel, care se află în război cu islamiştii palestinieni Hamas din Fâşia Gaza din octombrie 2023.

Ministrul israelian al Culturii şi Sportului, Miki Zohar, a criticat filmul într-o declaraţie de miercuri: „Sub conducerea mea, cetăţenii israelieni nu vor plăti din buzunarele lor pentru o ceremonie care scuipă în faţa soldaţilor noştri eroici”, scrie Agerpres.

În urma a ceea ce a descris ca fiind o ceremonie de decernare a premiului „ruşinoasă”, Zohar şi-a anunţat decizia de a opri finanţarea premiului. El a declarat că israelienii merită o utilizare mai bună a banilor publici. Zohar este membru al partidului de dreapta Likud.

În ciuda anunţului său, filmul este încă pregătit să reprezinte Israelul la Premiile Oscar din 2026, la categoria dedicată celor mai bune producţii internaţionale, în luna martie.

Muhammad Gazawi, în vârstă de treisprezece ani, care a jucat în film, a câştigat şi Premiul Ofir pentru cel mai bun actor. Potrivit Jerusalem Post, el şi-a exprimat speranţa în discursul său de acceptare pentru un viitor în care copiii pot „trăi şi visa fără războaie”.

Citește și:

Israelul a bombardat singurul spital pediatric din Gaza. Ce se întâmplă cu locuitorii din oraș

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF caută diferențele dintre venituri și avere. Ce se întâmplă dacă spui că banii provin din economii ținute...
Digi FM
Un român, mușcat grav de un rechin în largul Irlandei. Sebastian a leșinat după ce a pierdut mult sânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Povestea mai puțin cunoscută a lui Natalie Imbruglia. A rămas fără bani și a locuit într-un subsol după...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Primele detalii oficiale despre moartea lui Hayden Panettiere. Apelul la numărul de urgență a fost făcut de o...
Adevarul
Cât trebuie să câștigi ca să trăiești confortabil în Grecia. Suma de care ai nevoie lunar
Newsweek
Vestea anului pentru pensionari. CCR a anunțat când va judeca dacă Legea Pensiilor e constituțională
Digi FM
Iubita lui David Popovici, declarație de dragoste după victoria de la Paris: „Îl iubesc prea mult pe acest...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Următoarea eclipsă totală de Soare va fi cea mai lungă din acest secol. În ce regiuni se va vedea cel mai bine
Digi Animal World
Gestul făcut de un câine pentru a-și convinge stăpânul să-i dea o felie de pizza: „Se oprește doar când...
Film Now
Imaginea care a cucerit fanii. Michael Douglas și Catherine Zeta-Jones, în vacanță alături de copiii lor...
UTV
Dana Scîntei, fosta iubită a lui Azteca, s-a afișat alături de Maduka Okoye. Imaginile au stârnit speculații