Primul producător român în cursa pentru premiul Oscar

Data actualizării: Data publicării:
Toni Erdmann poster

Toni Erdmann”, în regia lui Maren Ade, coprodus de Ada Solomon, intră în cursa pentru trofeul Oscar la categoria cel mai bun lungmetraj străin la cea de-a 89-a ediție a Premiilor Academiei Americane de Film. 

Astfel, Ada Solomon devine primul producător din istoria cinematografiei românești care este nominalizat la prestigiosul trofeu oferit de Academia Americană de Film.

Ada Solomon_1_photo credit Silvie Ghetie
Foto: Silvie Ghetie

Pentru mine este extraordinar că peste 700.000 de spectatori din Germania, și peste 500.000 de spectatori din Franța au făcut cunoștință prin intermediul acestui film cu o seamă întreagă de actori români cât și cu un personaj cheie al acestei povești: orașul București, o prezență extrem de puternică în film și dintr-o complet altă perspectivă decât cea pe care suntem obișnuiți să o vedem pe marele ecran. Sunt mândră că am fost parte a acestei experiențe și sper că voi mai avea parte de proiecte de asemenea forță”, spune producătorul Ada Solomon.

Lungmetrajul, filmat aproape integral în România, a fost proiectat în premieră mondială în competiția oficială a Festivalului de Film de la Cannes 2016 și a fost recompensat cu Premiul Fipresci.

La categoria ”cel mai bun film străin” au fost nominalizate la premiul Oscar lungmetrajele ”Land of Mine” (Danemarca), ”A Man Called Owe” (Suedia), ”The Salesman” (Iran), ”Tanna” (Australia) şi ”Toni Erdmann” (Germania).

Cea de-a 89-a ediție a Galei Premiilor Oscar este transmisă în direct de la Los Angeles pe 26 februarie şi poate fi vizionată şi fără traducere în limba română la Digi24 şi Digi Film.

Sosirea vedetelor pe covorul roşu din faţa renumitului Dolby Theatre din Hollywood, interviurile, ţinutele şi Gala Oscar prezentată de Jimmy Kimmel se văd în noaptea de duminică spre luni (26 spre 27 februarie), la Digi24 şi Digi Film, de la ora 02:00 şi până în jurul orei 06:30.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri