Sari la conținut

Românii, invitați să jurizeze filmele de la Cannes

Între 14 și 23 octombrie, cele mai premiate, comentate și controversate filme lansate în 2016 pot fi văzute și în România în cadrul „Les Films de Cannes a Bucarest”. Regizorul Cristian Mungiu a vorbit în exclusivitate la emisiunea Ca-n filme despre programul și evenimentele speciale din cadrul festivalului. „E important ca oamenii să vină să le vadă în sală, să facă un efort pentru experiența de a trăi filmul cu ceilalți, de a sta în întuneric, de a nu te uita pe telefon, de a avea telefonul închis, de-ai simți pe ceilalți cum respiră, cum au emoție la film, pentru că se vede altfel filmul”, a spus cineastul. 

Româniii, în ipostaza de jurați

Regizorul Cristian Mungiu a declarat că în cadrul acestui festival, timp de zece zile, spectatorii se pot pune în situația juraților de la Festivalul de Film de la Cannes. 

„Festivalul încearcă să dea spectatorului ocazia de a se pune în situația juratului de la Cannes. De a vedea filmele din competiție în zece zile unul după altul. Trec prin toate emoțiile implicate. Anula acesta avem 20 din cele 21 de filme care au fost în competiție la Cannes. E un festival care îți dă posibilitatea să te raportezi la care sunt cele mai importante filme din anul respectiv din cinema. Să vezi dacă există vreo tendință. Să încerci să vezi în ce măsură gustul tău coincide cu cel al juriului festivalului. Rostul festivalului este să expună oamenii unei experiențe apropiate celei pe care o au spectatorii de la Cannes. E important să îi pună în legătură cu cineaștii acestor filme, prin asta se deosebește o proiecție din cinema cu una dintr-un festival”, a spus cineastul. 

Festivalul de film a fost deschis cu pelicula „Toni Erdman”, care a rulat în prezența regizoarei.  Producţia a câştigat premiul criticii – FIPRESCI la Festivalul de Film de la Cannes 2016 şi este propunerea Germaniei pentru o nominalizare la categoria „cel mai bun film într-o limbă străină alta decât engleza” a premiilor  Oscar 2017.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Din cele 21 de filme care au rulat la Cannes, la București vor fi proiectat 20. Selecția filmelor nu s-a făcut în funcție de subiect, a explicat Cristian Mungiu. 

„Festivalul nu își propune o educație directă, selecționând filmele după subiect, nu. Își propune un alt fel de educație. Își propune să expună spectatorii unor alegeri. Poți să vii să vezi, de exemplu, un film social al lui Ken Loach, să-l consideri că e o educație sau să ți se pară că e un gen de cinema depășit. Nu e treaba noastră să judecăm, noi îi dăm spectatorului ocazia să facă asta. Mă feresc de ideea de educație prin subiectele de film. Până la urmă filmele trebuie să rămână artă, nu le valorizăm în raport cu folosința lor practic-educativă. Cred că expunerea la orice chestiune care te provoacă intelectual e deja un fel de educație și e suficient, nu e cazul să mai adăugăm un strat de selecție legat de subiect. Până la urmă, un film care are un subiect foarte mărunt, te poate educa mai mult să gândești decât unul care încearcă să fie didactic sau pedagogic pe o temă anume”, a spus regizorul.

Elevii pot intra pe gratis la festival

De asemenea, Cristian Mungiu a declarat că la „Les Films de Cannes a Bucarest”, elevii pot intra fără să plătească bilet. 

„Festivalul prezintă filmele de anul ăsta cu libertatea elevilor de a le vedea gratis. E important să le creăm un fel de gust celor mai tineri, care sunt obișnuiți în principal să vadă mai mult filmul american. Să creăm un fel de gust și pentru un altfel de ritm, pentru un alt gen de exprimări, pentru un alt gen de varietate. De exemplu, anul acesta facem o retrospectivă Kiarostami, a murit anul acesta și facem un efort să aducem pe cineva, care e curator, care a acționat și ca actor într-unul din filmele lui Kiarostami. Pentru noi poate să pară o experiență foarte specială, pentru orice festival european nu este ceva special. Eu am emoții legat de această inițiativă. E important ca oamenii să vină să le vadă în sală, să facă un efort pentru experiența de a trăi filmul cu ceilalți, de a sta în întuneric, de a nu te uita pe telefon, de a avea telefonul închis, de a-i simți pe ceilalți cum respiră, cum au emoții la film, pentru că se vede altfel filmul. Sper să fie un răspuns pe măsura efortului pe care îl facem noi”, a adăugat cineastul. 

Cristian Mungiu a precizat că ceea ce este important pentru el în cadrul acestui festival este că realizatorul filmelor este prezent la mai multe proiecții. Cineastul consideră că este foarte important ca spectatorii să discute cu regizorul după vizionarea filmului. 

„Există o încercare îndelungată de-al aduce pe Olivier Assayas în România. În final, reușește să vină la Les Film de Cannes. O să aibă un master class la Facultatea de Film. Îl avem oaspete invitat la festival și avem ocazia să îl auzim vorbind pe Alain Guiraudie. Pentru mine ce contează foarte mult e că realizatorul e prezent. Îl ai în față acolo, poți să îi pui niște întrebări, poți să-l întrebi de ce se exprimă așa, dacă are nevoie de senzaționalismul ăsta sau nu. Întotdeauna mi s-a părut că există o atracție pentru publicul din România pentru un anume gen de subiecte „oau”. Îmi pare bine de fiecare dată când putem să-i prezentăm acest spectru întreg, care include la capăt și această zonă roșie, de 18 +”, a spus regizorul. 

10 zile de festival

Festivalul „Les films de Cannes a Bucarest” a fost deschis vineri, cu filmul Toni Erdman, în prezenţa regizoarei Maren Ade. 

Cinefilii pot participa la cea de-a şaptea ediţie a evenimentului Les Films de Cannes à Bucarest, care va începe vineri şi va avea loc până pe 23 octombrie, la Cinema Pro, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Ţăranului şi Sala Auditorium a Muzeului Naţional de Artă al României. 

Biletele pentru filme variază între 10 și 15 lei și în funcție de numărul d ebilete cumpărate mai puteți beneficia de reduceri. 

Programul festivalului poate fi văzut AICI

Etichete: cristian mungiu , festivalul de film de la cannes , filme de cannes , les filmes de cannes a bucarest

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale