Sari la conținut

Statuia care a apărut pe Hollywood Boulevard cu trei zile înainte de Premiile Oscar. Ce mesaj a vrut să transmită artistul

„Canapeaua pentru casting”, o statuie a lui Harvey Weinstein, a fost amplasată pe Hollywood Boulevard cu trei zile înainte de gala premiilor Oscar, scrie news.ro.

2016 Winter TCA Tour - Day 2

Foto: Gulliver/Getty Images

Statuia aurie amplasată în apropierea Dolby Theatre, unde va avea loc ce-a de-a 90-a gală a premiilor acordate de Academia Americană de Film, îl reprezintă pe producător stând pe canapea, îmbrăcat într-un halat de baie şi ţinând în mâna dreaptă o statuetă Oscar.

Ea a fost realizată de artiştii Plastic Jesus şi Joshua “Ginger” Monroe, potrivit ABC News.

Monroe a fost responsabil şi pentru statuia care îl reprezenta pe Donald Trump dezbrăcat şi care, în 2016, a fost amplasată, pe rând, în mai multe oraşe din Statele Unite.

Plastic Jesus a transmis într-un mesaj publicat pe pagina lui de Facebook: „În timp ce mulţi au considerat «Canapeaua pentru casting» o chestie ce ţine de trecut, este clar că încă face parte din cultura Hollywood. Să sperăm că în lumina recentelor acuzaţii făcute împotriva mai multor figuri importante de la Hollywood industria îşi va revizui atitudinea”.

Cei doi au lucrat mai multe luni pentru realizarea acestei statui, finanţată din donaţii primite online.

Mai mult de 70 de femei l-au acuzat pe Harvey Weinstein de hărţuire şi agresiune sexuală, începând din luna octombrie a anului 2017. Numeroase investigaţii au fost deschise privind aceste cazuri, iar producătorul de film a fost exclus din asociaţiile şi academiile de film din care făcea parte.

Pe aceeași temă