Un actor din „Glee” a fost găsit mort. Cazul e tratat ca o sinucidere

Data publicării:
mark sailing glee
FOTO: Gulliver/ Getty Images

Actorul american Mark Salling, cunoscut pentru personajul Noah „Puck” Puckerman din serialul „Glee” a fost găsit mort, iar anchetatorii suspectează că s-ar fi sinucis. Actorul s-a declarat vinovat de posesie de pornografie infantilă, în urmă cu trei luni, și era pasibil de o pedeapsă cu închisoarea între 4 și 7 ani.

mark sailing glee
FOTO: Gulliver/ Getty Images

Michael J Proctor, avocatul actorului, a declarat: „Pot să confirm că Mark Salling a murit în această dimineață (n.r. marți). Mark era o persoană blândă și iubitoare, o persoană foarte creativă, care făcea tot ce putea pentru a compensa pentru niște greșeli serioase pe care le-a făcut”, potrivit The Telegraph.

Avocatul a precizat că familia lui apreciează sprijinul pe care l-a primit și dorește să le fie respectată intimitatea în aceste momente.

Deși avocatul Proctor nu a dezvăluit cauza decesului, presa americană scrie că anchetatorii tratează cazul ca o sinucidere.

Michael Salling a recunoscut, în octombrie 2017, că a descărcat de pe internet mii de fișiere cu pornografie infantilă timp de mai multe luni în 2015.

Actorul a fost arestat din acest motiv în decembrie anul trecut când anchetatorii au găsit la domiciliul său peste 50.000 de imagini pornografice și erotice cu copii și 600 de videoclipuri cu aceeași tematică.

Salling s-a născut la 17 august 1982 la Dallas și a devenit cunoscut ca actor de comedie în musicalul 'Glee', unde l-a interpretat pe Noah 'Puck' Puckerman timp de șase sezoane câte a avut serialul între 2009 și 2015.

În 2013, Salling a fost denunțat pentru agresiune sexuală de o femeie, care a invocat faptul că actorul a întreținut relații sexuale cu ea, fără protecție, deși îi ceruse să poarte prezervativ.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri