Sari la conținut
News Alert

Premieră. Pianistul Robert Glasper concertează în România

 

Jazz in the Park și Twin Arts îi aduc, pentru prima dată în România, pe americanii de la Robert Glasper Experiment, de două ori câștigători ai premiilor Grammy, în 2013 și 2015, pentru cel mai bun album R&B și cea mai bună interpretare. Grupul vine cu o abordare spectaculoasă și originală care combină muzica jazz cu R&B și hip-hop. Turneul european va include concerte în București (28 noiembrie, la Sala Radio) și Cluj-Napoca (29 noiembrie, sala Auditorium Maximum).

Afis Robert Glasper v2

Concertul din București este organizat de Twin Arts, în timp ce la Cluj trupa este adusă de organizatorii festivalului Jazz in the Park.

„Twin Arts a dezvoltat proiectul Jazz Night Out cu ambiția de a prezenta publicului din România cei mai importanti muzicieni de jazz din lume. Pentru că anul acesta am avut o primă colaborare excelentă cu festivalul Jazz In The Park de la Cluj, am decis să continuăm proiectele împreună și primul muzician pe care îl vom invita la Cluj și la București este senzaționalul pianist american Robert Glasper, care nu a concertat niciodată în România. Aflat în avangarda jazzului, inteligent și versatil, Robert Glasper este un reper pentru noua eră a jazzului. Vor fi două concerte pe care nici un iubitor de jazz nu trebuie să le rateze”, afirmă Dragos Bâscă, manager Twin Arts.

„Robert Glasper Experiment este ultimul eveniment marca Jazz in the Park din 2016, an care a fost foarte plin pentru noi. Acest concert este un test pentru noi pentru că ne propunem pe termen lung să fim un festival care aduce tot mai mult jazz bun și contemporan la Cluj și în țară. Robert Glasper este un artist foarte actual, inovator, iar acest proiect este poate cel mai îndrăzneț lucru pe jazz pe care cineva îl încearcă la Cluj în ultimiii ani. Sperăm să vină publicul în număr mare și, dacă va fi așa, veți vedea tot mai multe proiecte asemănătoare de la noi. Alături de Twin Arts ne propunem pe termen lung să aducem artiști de jazz tot mai consacrați și vom colabora cu ei inclusiv la ediția următoare de Jazz in the Park”, spune directorul festivalului Jazz in the Park, Alin Vaida.

Program & Bilete 

București: 28 noiembrie  2016, ora 20:00, Sala Radio. Accesul în sală se face începând cu ora 19:30. 

Biletele pentru acest eveniment costă 115, 135, 155 de lei, în funcție de categorie, și pot fi achiziţionate prin reţeaua Eventim (magazinele Germanos, magazinele Carrefour, Orange Shop, Vodafone, librăriile Cărturești şi Humanitas, benzinăriile OMV) şi online pe www.eventim.ro.

Cluj-Napoca: 29 noiembrie 2016, ora 20:00, sala Auditorium Maximum. Accesul în sală se face începând cu ora 19.00. Biletele pot fi cumpărate cu 85, 110 și 135 de lei de pe eventim.ro și de pe biletmaster.ro: goo.gl/1WwsZg.

Detalii pe www.twinarts.ro, www.jazzinthepark.ro şi paginile de Facebook Twin Arts, Jazz Night Out, Jazz in the Park.

Despre artist

Robert Glasper este un pianist de jazz și producător american. S-a născut în 5 aprilie 1978, în Houston, Texas. În 2013 a obținut premiul Grammy la categoria Best R&B Album, Black Radio, iar în 2015 a câștigat premiul Grammy la categoria Best Traditional R&B Performance pentru Jesus Children of America. Grupul e compus din Robert Glasper-pian, Derrick Hodge-bass, Mark Colenburg-tobe și Casey Benjamin – vocoder și saxofon.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În copilărie a fost influentat de mama lui, care cânta jazz și blues. Ea a fost director muzical la East Wind Baptist Church, iar în această biserică pianistul a avut prima reprezentație publică. Artistul american spune că în biserică a învățat cum să asculte armonia și a fost inspirat să mixeze muzică gospel cu jazz.

Un impact major asupra carierei sale muzicale l-a avut Miles Davis, căruia i-a dedicat un album-tribut, Everything's Beautiful, lansat în mai 2016. Deși Davis a murit în 1991, el apare co-autor al acestui album. Robert Glasper a compus muzica și a făcut aranjamentele pentru filmul biografic Miles Ahead despre Miles Davis, care a avut premiera anul trecut. Pianistul american a împărțit scena și studiourile de înregistrări cu nume sonore ale industriei muzicale: Erykah Badu, Snoop Dogg, Kendrick Lamar, Norah Jones, Stevie Wonder, John Scofield.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Artistul este cunoscut și pentru reinterpretarea într-o manieră originală și spectaculoasă a unor piese din repertoriul Nirvana, Radiohead, Soundgarden, David Bowie și alții. The Washington Post spune că „Robert Glasper electrizează un întreg gen muzical”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Etichete: concert romania , robert glasper

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale