Primul român care parcurge cele două Americi pe bicicletă: Mi-a fost pus și pistolul în față, am fost și jefuit cu cuțitul

Data actualizării: Data publicării:
Radu Paltineanu
Radu Paltineanu este primul român care parcurge cele două Americi pe bicicletăFOTO: Facebook Radu Paltineanu

La 27 de ani și-a sărbătorit ziua de naștere în Mexic, la 28 de ani în Surinam, la 29 de ani în nordul Argentinei. Și-a tras sufletul puțin, înainte de 30 de ani, cât să se îndrăgostească. Este povestea unui român, care nu e milionar, ci un aventurier care nu poate sta locului.  

Radu Păltineanu nu se mai oprește din călătorit și este primul român care parcurge cele două Americi pe bicicletă. Primii kilometri din călătorie i-a făcut în 5 august 2015.

Radu Păltineanu: Mi-a fost pus pistolul în față în Guyana franceză, am fost jefuit cu cuțitul în Panama, în Bolivia am ajuns la peste 6.000 de metri într-o furtună de zăpadă cu trăsnete. În Patagonia, din nou, m-a prins într-o furtună cu vânt extrem, ninsoare extremă, au fost multe situații în care am fost aproape de moarte.  

O numește adrenalina necunoscutului, nu pericol. Călătoriile i-au scos în cale oameni și experiențe pe care cei mai mulți dintre noi nu le trăiesc nici într-o viață întreagă.

Radu Păltineanu: În momentul în care ești acasă, citești presa, citești niște subiecte fierbinți și într-o astfel de călătorie tu ajungi să le vezi, să le trăiești  Din nou, când mă apropiam de granița guatemaleză dinspre Mexic, într-o singură zi am întâlnit peste 50 de grupuri de migranți ilegali  E o realitate, am stat de vorbă cu oamenii. 

Radu a absolvit facultatea în Canada. Avea șansa să câștige 200.000 de euro pe an ca inginer software, dar și-a dorit o altă viață  Bunica și bunicul nu îl mai urmăresc pe Facebook, au trecut la cele sfinte ca să îi călăuzească pașii în noi aventuri. 

Radu Păltineanu: Ar fi vrut să mă vadă mai la casa mea, așezat să zic așa, dar ea undeva acolo contribuia la aventurile mele încă de la 10 ani când plecam cu trenul de la Piatra Neamț la Bicaz sau la Bacău și îmi dădea banii de naș. Complice, știa că asta fac și asta îmi place și nu avea încotro decât să ajute sau să contribuie la ceea ce îmi place. 

Decembrie i-a prins pe Radu și pe iubita lui Irina la jumătatea călătoriei în Noua Zeelandă. 1700 de kilometri au parcurs pe jos, dintre care 250 de kilometri cu canoe. 
 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri