Profesorii reclamă că nu au resurse și nici training pentru a aplica una din cele mai eficiente forme de educație pentru copii

Data publicării:
destiny

În contextul în care s-a dovedit că joaca este una dintre cele mai eficiente forme de învățare pentru copii, 90% dintre profesorii care au participat la un studiu efectuat în străinătate spun că nu au nici resursele și nici training-ul necesar pentru a aplica această formă particulară de învățământ.  

 

În România, învățarea prin joacă se desfășoară, de mai bine de trei ani, în Destiny Park. Parcul tematic are la bază 43 de experiențe de role play din multiple domenii printre care medicină, industrie alimentară, educație, mass-media, industrie, auto, sport, IT&C și multe altele. Toate activitățile sunt gândite și create de o echipă de specialiști.

„Da, noi suntem o resursă. Noi suntem un loc unde se întâmplă acest tip de educație în România, suntem singurul. Când vorbim despre resurse, cu siguranță noi putem să fim acel spațiu. Noi avem o fundație și prin fundația Destiny Park realizăm mai multe întâlniri cu cadrele didactice din România. Foarte multe școli din România vin la noi și da, îi așteptăm cu drag să descopere învățarea prin joc și joacă și să participăm împreună la construirea unui alt tip de educație în România”, a comentat rezultatele studiului menționat Ana Maria Pascaru, director de marketing Destiny Park.

 

Editor : A.D.V.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România considerat strategic pentru apărare. E mic, mulți nici nu știu să îl arate pe hartă
Digi FM
Reacție surprinzătoare la apariția lui Ilie Bolojan, de mână cu iubita, în Oradea, după pierderea puterii. Au...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Mihai Trăistariu, comentarii după prima semifinală Eurovision: "Prea mult cântat despre draci, vârcolaci. Nu...
Film Now
Moment unic la Cannes 2026. Peter Jackson, premiat cu Palme d'Or onorific. Reuniune emoționantă pe scenă cu...
Adevarul
„Halucinațiile” AI la ANAF. Fiscul motivează respingerea contestațiilor cu articole de lege inexistente...
Newsweek
Care pensionari primesc între 480 și 630 lei în plus la pensie? În ce județe se dau mai mulți bani?
Digi FM
Orașul din România în care oamenii ar putea plăti doar 1 leu pe zi pentru transportul public. Când ar urma să...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 obiceiuri de dimineață la care un neurolog a renunțat. Cum îți sabotezi creierul fără să-ți dai seama
Digi Animal World
Trei motive pentru care câinele vrea să doarmă în patul tău. Nu este vorba doar de confort
Film Now
Răsturnare de situație între Nicole Kidman și Tom Cruise, la 25 de ani de la divorț. Un apropiat a spus ce se...
UTV
Cabral și Andreea Ibacka sunt în centrul zvonurilor despre divorț. Fanii au observat că nu mai poartă...