Cronica de film „Rebel Moon” e o imensă salată SF. S-ar putea numi „Un fel de personaje din Harap-Alb se luptă cu niște naziști spațiali”

„Rebel Moon” - ultimul film și totodată primul SF „curat” regizat de Zack Snyder - îi pune pe fanii science-fiction în fața unei dileme: este acesta cel mai „josnic” moment din cariera lui Snyder (în sensul că filmul e, surprinzător, teribil de prost), ori te afli în fața unei imense bășcălii la adresa acestui gen SF, marca Snyder, care copiază, aproape pe față, ideea fixă din „Războiul Stelelor” (o ceată de rebeli aleși pe sprânceană se bat cu un Imperiu galactico-nazist), doar pentru a arăta cât de goale de conținut au ajuns, de fapt, aceste producții? Ținând cont că filmul este doar „Partea 1”, momentan nu putem decât spera (precum rebelii din acest gen de filme) că vorbim totuși de o „post-ironie” și nu de un film SF extrem de slab, de la un capăt la altul.

Asemănarea cu „Războiul Stelelor” nu e tocmai întâmplătoare: Zack Snyder a recunoscut într-un interviu că, inițial, acest film a fost gândit special pentru a deveni parte oficială a universului Star Wars. Ideea filmului a fost trimisă inițial companiei LucasFilm, dar proiectul a fost ulterior abandonat după ce compania lui George Lucas a fost achiziționată de Disney.

Dar „ideea” a rămas, iar Snyder a decis să facă filmul în felul său. Și, într-adevăr, deși se situează complet în afara „canoanelor” Star Wars, „Rebel Moon” seamănă teribil cu o poveste din acest univers. N-are cum altfel. Până și scena din debutul filmului e copy-paste după toate scenele din debutul filmelor Star Wars: începem cu un cadru fix cu stele pe cer, urmat de o panoramare blândă pe verticală până când ajungem pe suprafața unei planete.

Apoi, în loc de „Imperiul Galactic” avem un „Imperium” ai cărui soldați (prezentați aproape caricatural în niște uniforme nazistoide) coboară pe o planetă populată de fermieri pașnici care se pricep doar la muncile pământului. Ce caută Imperialii acolo? Ați ghicit: niște rebeli nenorociți.

Aici, Snyder despică intriga din „Războiul Stelelor” și face trimitere - la fel de străvezie - la alte două filme: unul cu naziști get-beget („Inglourious Basterds” al lui Tarantino) și altul cu samurai neaoși („Cei șapte samurai” ai lui Kurosawa).

Astfel, în scena în care îl interoghează pe șeful comunității locale despre posibilii rebeli care se ascund în zonă, Amiralul-cel-Rău al Imperiului e un fel de colonel SS Hans Landa în căutare de evrei. Doar că, în loc de lapte, i se oferă însă niște bere. Challenge accepted.

Evident, lucrurile o iau razna, iar fermierii află pe pielea lor (la propriu) că se confruntă cu o teribilă provocare căreia nu îi pot face față. E momentul ca Snyder să scoată asul din mânecă: printre ei se află însă o tipă misterioasă pe nume Kora (de la „Kurosawa”?) care se pune pe recrutat fix șapte hăndrălăi și vrăjitoare - fiecare expert în diverse arte marțiale și mortale - pentru a lupta cu naziștii cei răi care vin din spațiu cu niște nave care până și ele seamănă teribil cu niște U-boat-uri stelare.

Avem iată conturat eterna rețetă a eroului solitar care pleacă într-o călătorie inițiatică pentru a stârpi Răul. Pe drum, eroului i se alătură alți eroi mai mici (mai degrabă niște anti-eroi depresivi), cu toții uniți de un țel comun. Critica internațională a poreclit „Rebel Moon” drept „Akira Kurosawa în spațiu”.

Pentru publicul român putem spune că „Rebel Moon” este efectiv „Harap-Alb în spațiu”: avem Împărăția, avem Spânul (Amiralul-cel-Rău, care nici măcar nu are foarte mult păr pe cap) și avem supereroii care-l însoțesc pe eroul principal.

Din păcate, intriga e subțire, jocul actorilor e mediocru, iar acțiunea e de tipul „a, da, am mai văzut genul ăsta de lupte, nimic original”). Filmul poate fi vizionat în România pe rețeaua de streaming Netflix.

Snyder rămâne fidel stiulului cu care ne-a obinuit, cu scene filmate în culori stridente și filtre ciudate de lumină, dar ceva pare să lipsească în ansamblul general, ca un puzzle neterminat.

Dacă ar fi să comparăm cu alte filme ale sale, în „300”, de pildă, deși totul era un desen animat cap-coadă, totul se potrivea, totul era „acolo”, la locul lui, în felul lui. La fel, în alte producții „sucite”, precum „Sucker Punch”, ori „Army of the Dead”.

Putem spune că intriga e „subțire” deoarece - să nu uităm - filmul a fost gândit inițial ca o producție-stas din universul Star Wars. Iar acolo lucrurile sunt clare: scenariul Star Wars e o poleială subțire, cu cavaleri și prințese pe care doar geniul lui Lucas, decorurile și costumele de excepție ori găselnițele originale de tip „săbii laser” l-au scos din mediocritate și l-au transformat în minunea din zilele noastre.

Din două una: Primo: Zack Snyder a căzut în capcana unui film de tip „Războiul Stelelor”, în care dacă scoți cavalerii Jedi cu săbiile lor de lumină, Steaua Morții și uniformele albe al stormtrooper-ilor, rezultatul final e „Rebel Moon”. Secundo: Zack Snyder a adunat aluatul Star Wars, l-a frământat și a făcut un film în stilul său, în încercarea de a se autodepăși și chiar autopastișa. A mai împrumutat, în stil tarantinean, idei de ici de col,  până când i-a ieșit o salată. Care, momentan, nu prea pare a fi pe gustul publicului.