ABC a anulat serialul „Roseanne”, după ce vedeta a publicat un mesaj „dezgustător” pe Twitter

Data publicării:
roseanne

Postul ABC a decis să anuleze serialul „Roseanne”, după ce actriţa Roseanne Barr a publicat marţi pe Twitter un mesaj „dezgustător”, scrie The Hollywood Reporter.

Aceasta este o acţiune fără precedent a ABC, având în vedere că serialul, reluat după două decenii, a înregistrat audienţe record pentru postul de televiziune.

Roseanne Barr a comparat-o pe Valerie Jarrett, fost consilier în administraţia Barack Obama, cu Muslim Brotherhood, organizaţie considerată de mulţi rasistă.

„Dacă Muslim Brotherhood & planeta maimuţelor ar avea un copil = vj”, a scris ea folosind iniţialele lui Valerie Jarrett, ca răspuns pentru un mesaj în care aceasta era acuzată că ar fi ajutat la acoperirea unor presupuse fărădelegi ale adeministraţiei Obama.

Actriţa, care a şters mesajul, şi-a cerut apoi scuze faţă de colegi şi de americani, însă preşedintele ABC Entertainment a decis să ia atitudine. „Mesajul de pe Twitter al lui Roseanne este dezgustător, contradictoriu valorilor noastre şi am decis să anulăm show-ul”, a spus Channing Dungey.

Bob Iger, CEO Walt Disney, compania care deţine ABC, a adăugat pe Twitter: „Era de făcut un singur lucru în acest caz, iar acesta a fost lucrul corect”.

Creatorul programului, Bruce Halford, a transmis la rândul său: „Am fost îngrozit şi întristat de comentarii, iar ele nu reflectă în niciun fel valorile oamenilor care au lucrat atât de mult pentru a face acest show ceea ce este”.

Mii de oameni au condamnat pe reţelele de socializare afirmaţia lui Barr şi au cerut ABC să anuleze serialul.

Revenirea serialului „Roseanne”, în luna martie, după 21 de ani, la ABC, a înregistrat o audienţă record, cu 19 milioane de telespectatori pe segmentul comercial, cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani. Noul sezon „Roseanne”, format din nouă episoade, a fost cel mai vizionat serial din acest sezon, eclipsând „This is Us” (NBC) şi „The Big Bang Theory” (CBS).

Serialul urma să revină în toamnă cu un al 11-lea sezon de 13 episoade.

Serialul „Roseanne”, care a debutat în 1988, a avut nouă sezoane, până în 1997, şi a fost cel mai urmărit show în Statele Unite în perioada 1989 -1990. Din distribuţia celui de-al 10-lea sezon, lansat în martie 2018, au făcut parte Laurie Metcalf, John Goodman şi Sara Gilbert.

Sursa: News.ro

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri