Antonio Banderas se recuperează după ce a fost spitalizat pentru probleme cardiace

Data publicării:
Actorul Antonio Banderas, prezent la decernarea unor premii pentru intreaga sa cariera
Foto: Gulliver/Getty Images

Actorul spaniol Antonio Banderas se recuperează la reședința sa din Surrey, în sudul Marii Britanii, după ce săptămână trecută a fost spitalizat din cauza unor puternice dureri în piept, relatează EFE.

Antonio Banderas prezinta noua colectie Viceroy
Foto: Gulliver/Getty Images

Banderas a fost dus joi cu ambulanța la St Peter's Hospital, din municipiul Chertsey, după ce a acuzat "o durere agonizantă" în piept în timp ce făcea exerciții fizice, potrivit ziarului britanic The Sun citat de Agerpres.

Medicii l-au ținut sub observație la spital până s-au asigurat că se află în afara oricărui pericol, astfel încât el a fost externat și s-a întors acasă în compania iubitei sale Nicole Kempel.

Actorul a confirmat ziarului că a suferit "un episod fără importanță" și a ținut să mulțumească corpului medical și tuturor profesioniștilor de la St Peter's Hospital care l-au îngrijit la acest centru.

Banderas s-a mutat în Marea Britanie în 2015 pentru un nou proiect profesional și a început să studieze design la Central Saint Martin's College din Londra, pe care l-au absolvit designeri de prestigiu precum John Galiano sau Stella McCartney.

Actorul spaniol locuiește cu iubita sa, femeia de afaceri olandeză Nicole Kimpel, într-o reședință din comitatul Surrey, la mai puțin de o oră distanță de Londra, estimată la 2,4 milioane de lire (3,4 milioane de euro).

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri