Sari la conținut

Cinci femei îl acuză pe James Franco de comportament inadecvat și hărțuire sexuală

Actorul american James Franco a devenit subiectul unor noi acuzaţii formulate împotriva lui, joi, după ce cinci femei, dintre care unele au fost eleve ale sale, au denunţat într-un articol publicat în Los Angeles Times comportamente inadecvate şi acte de hărţuire sexuală care ar fi fost comise de starul hollywoodian, informează AFP.

james franco hartuita

FOTO; Gulliver/ Getty Images  - Violet Paley

Actorul, în vârstă de 39 de ani, şi avocatul lui au negat toate acuzaţiile ce i-au fost aduse, potrivit Agerpres.

Printre acuzatoare, patru foste eleve de la şcoala de actorie înfiinţată de James Franco afirmă că s-au simţit stânjenite din cauza comportamentului său, în special în timpul unor scene nud. Cea de-a cincea dintre acuzatoare, Violet Paley, în prezent în vârstă de 23 de ani, a declarat că s-a simţit obligată să întreţină raporturi sexuale orale cu actorul american în perioada în care cei doi au avut o relaţie.

Apariţia lui James Franco la gala de decernare a Globurilor de Aur, duminică seară, unde starul a purtat o insignă cu logoul campaniei Time's Up, demarată pentru a le proteja pe victimele agresiunilor sexuale comise la locul de muncă, pare să fi declanşat această salvă de acuzaţii împotriva actorului. El a câştigat Globul de Aur pentru cel mai bun actor într-o comedie graţie rolului interpretat în filmul "The Disaster Artist".

"A fost ca şi cum aş fi primit o palmă în plină faţă", a declarat pentru LA Times Sarah Tither-Kaplan, o fostă elevă a şcolii de cinematografie Studio 4, înfiinţată de James Franco. Ea a reacţionat pe Twitter încă de duminică seară, declarând că s-a simţit "exploatată" în timpul filmării unor scene nud, pentru care a fost plătită cu 100 de dolari pe zi.

Ea a mai spus că a participat alături de alte femei la o scenă nud în timpul căreia James Franco ar fi înlăturat un celofan transparent protector care acoperea părţile intime ale actriţelor în timp ce simula raporturi sexuale orale.

Alte două foste eleve, Hilary Dusome şi Natalie Chmiel, au declarat că James Franco le-ar fi cerut - nu doar lor, ci şi altor actriţe - să renunţe la tricouri şi bluze în timpul filmărilor dintr-un club de striptease. În urma refuzurilor lor, actorul ar fi părăsit acel club într-un acces de furie.

O altă fostă elevă, Katie Ryan, a declarat pentru LA Times că James Franco "făcea pe toată lumea să creadă că putea să ofere anumite roluri dacă fetele erau dispuse să joace scene ce prezentau acte sexuale sau să renunţe la tricouri".

"Inexacte"

La rândul ei, Violet Paley a revenit în paginile cotidianului LA Times asupra acuzaţiilor deja formulate duminică pe Twitter. Tânăra regizoare se afla într-un automobil atunci când actorul a îndemnat-o să îi facă sex oral. "Am devenit foarte stresată şi i-am spus: 'Putem să facem asta mai târziu?'. Mi-a împins capul spre partea inferioară a corpului lui, iar eu, nedorind ca el să mă deteste, am făcut acel lucru".

Potrivit tinerei, ea ar fi vorbit de atunci cu James Franco, după izbucnirea scandalului Weinstein în toamna anului trecut, iar actorul ar fi recunoscut că a acţionat într-un mod neadecvat angajându-se într-o relaţie sexuală "cu cineva care se afla în plin proces de dezintoxicare", subliniind însă faptul că nu a făcut nimic care să fie ilegal.

Invitat în mai multe emisiuni TV la începutul acestei săptămâni după victoria obţinută la Globurile de Aur şi în plină campanie pentru Oscaruri, James Franco a fost întrebat încă o dată, miercuri, în legătură cu acele mesaje acuzatoare publicate pe Twitter. "Cele pe care le-am citit erau inexacte", a repetat starul american, aşa cum a făcut-o şi cu o zi înainte, în emisiunea "Late Night with Seth Meyers".

Într-un comunicat dat publicităţii de avocatul actorului, una dintre directoarele de casting ale filmului "The Long Home", care va fi lansat în 2018, afirmă că nu a primit niciodată vreo plângere din partea acestor actriţe.

"James face totul pentru a-i ajuta pe tinerii actori, actriţe şi regizori promiţători să dea lovitura şi să devină cunoscuţi în acest sector", a adăugat ea.

James Franco a ţinut prima pagină a presei internaţionale în 2014, după ce o britanică a publicat un schimb de mesaje pe Instagram în care actorul îi propunea să închirieze o cameră de hotel, deşi tocmai aflase că tânăra avea doar 17 ani.

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale