Inculpat pentru agresiuni sexuale, Kevin Spacey va compărea joi în faţa unui tribunal din Londra

Data publicării:
Kenin Spacey se pregătește să urce într-o mașină.
Inculpat pentru agresiuni sexuale, Kevin Spacey va compărea joi în faţa unui tribunal din Londra. Foto: Profimedia

Actorul american Kevin Spacey, inculpat pentru patru agresiuni sexuale asupra unor bărbaţi în Marea Britanie, va compărea joi în faţa unui tribunal din Londra, a anunţat luni poliţia britanică, potrivit AFP.

„Kevin Spacey, în vârstă de 62 de ani, a fost oficial inculpat” luni, a precizat Metropolitan Police într-un comunicat.

„El va compărea la Westminster Magistrates Court joi, 16 iunie, la 10.00 (09.00 GMT)”, a adăugat sursa citată.

La sfârşitul lunii mai, parchetul britanic şi-a dat acordul pentru urmărirea penală a starului din seria „House of Cards” pentru patru acuzaţii de agresiuni sexuale asupra a trei bărbaţi din martie 2005 şi până în aprilie 2013.

Actorul este acuzat de asemenea că a forţat o persoană să participe la o activitate sexuală cu penetrare fără consimţământul său.

Kevin Spacey s-a declarat atunci „dezamăgit”, dar şi-a anunţat intenţia de a se prezenta în faţa justiţiei britanice pentru a-şi „dovedi nevinovăţia”.

Două inculpări vizează fapte de agresiune sexuală în martie 2005 la Londra asupra unui reclamant. O altă agresiune sexuală vizează un al doilea reclamant în august 2008, care l-a acuzat de asemenea că l-a forţat la o activitatea sexuală cu penetrare fără consimţământul său.

De asemenea, Kevin Spacey este inculpat pentru o a patra agresiune sexuală asupra unui al treilea reclamant în aprilie 2013 la Gloucestershire (sud-vestul Angliei).

Poliţia din Londra a transmis că reclamanţii, ale căror nume nu au fost făcute publice, au astăzi vârste în jurul la 30 şi 40 de ani.

Scotland Yard a deschis o anchetă după ce a primit plângeri de agresiuni sexuale împotriva actorului, dintre care unele ar fi fost comise în cartierul Lambeth din Londra, unde se află Teatrul Old Vic, unde el a fost director artistic între 2004 şi 2015.

Aceste acuzaţii au fost formulate în urma scandalului Weinstein, de la numele producătorului de cinema american vizat de numeroase acuzaţii de hărţuire şi agresiuni sexuale, dezvăluite în toamna lui 2017 de New York Times şi New Yorker, mai relatează AFP. Citată de Agerpres.

Actorul a făcut de asemenea obiectul unei anchete în SUA. Valul de acuzaţii împotriva sa a avut consecinţe dure asupra carierei şi reputaţiei sale de actor american premiat cu două Oscaruri (pentru „American Beauty” şi „Usual Suspects”).

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât câștigă șefa ANM, Elena Mateescu. Veniturile lunare sunt uriaşe pentru cei mai mulţi români, scandal...
Digi FM
Florin Răducioiu, dezvăluiri despre viața de lux din tinerețe: "Eram un personaj de circ". Vinuri de 10.000...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Taylor Swift și Travis Kelce, prima toamnă ca soț și soție. Imagini romantice dintr-o zi obișnuită în NYC
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gesturile secrete ale lui Luke Perry, de care puțini știau. Ce făcea regretatul actor din „BH, 90210” pentru...
Adevarul
Tragedie în Portugalia. Trei români, găsiți morți într-un rezervor de apă din Loulé. Aveau 21, 24 și 40 de ani
Newsweek
Județul unde pensia medie trece de 4.000 lei. Diferente la pensie de 1.400 după orașul unde ai muncit. De ce?
Digi FM
Elena Ceaușescu ar fi luat o decizie drastică în privința Nadiei Comăneci, din cauza relației cu Nicu. De ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
Un animal extrem de rar a fost surprins pentru a doua oară în 100 de ani. Cum arată creatura și de ce se...
Film Now
„Doi frumoși!” Scarlett Johansson și Adam Driver, împreună pe covorul roșu la șapte ani de la „Marriage...
UTV
Iulia Vântur și Salman Khan au apărut împreună la un ritual sacru din India