Sari la conținut

Jeff Goldblum, tată la 64 de ani

Actorul american Jeff Goldblum, în vârstă de 64 de ani, va deveni tată pentru a doua oară, în aprilie 2017, informează News.ro.

jeff

Starul american şi soţia lui, Emilie Livingston, în vârstă de 34 de ani, care au deja împreună un fiu, Charlie Ocean, născut pe 4 iulie 2015, îşi vor extinde familia în aprilie 2017.

Informaţia a fost confirmată de soţia actorului american prin intermediul unui mesaj publicat pe reţeaua de socializare Instagram.

Jeff Goldbum şi Emilie Linvingston s-au căsătorit în noiembrie 2014 în cadrul unei ceremonii restrânse, ce a fost organizată la Chateau Mormont din Los Angeles.

Actorul american a mai fost căsătorit de două ori: cu actriţa Patricia Gaul, în perioada 1980 - 1986, şi cu actriţa Geena Davis, în perioada 1987 - 1990.

Jeff Goldblum, născut pe 22 octombrie 1952, este un actor american care s-a remarcat în filmul ”Musca/ The Fly” (1986), regizat de David Cronenberg, şi a devenit celebru graţie rolurilor interpretate în filme cu mare succes de public, precum cele din francizele ”Jurassic Park” şi ”Ziua Independenţei/ Independence Day”. Actorul american a fost nominalizat la Oscar, la categoria ”cel mai bun scurtmetraj live-action”, pentru rolul din producţia cinematografică ”Little Surprises” (1996).

Pe aceeași temă