Rapperul Travis Scott a fost eliberat, după 36 de ore petrecute în arest la Paris

Data publicării:
Paris Olympic Games 2024 : Celebs at the men’s basketball semi-final
Foto: Travis Scott / Sursa foto: Profimedia Images

Travis Scott a fost eliberat sâmbătă, fără a fi urmărit penal, după 36 de ore petrecute în custodia poliţiei din Paris, într-o anchetă privind comiterea unor acte de violenţă, relatează AFP care îl citează pe unul dintre reprezentanţii artistului din Statele Unite.

La solicitarea AFP, Parchetul din Paris a confirmat „ridicarea arestului lui Travis Scott astăzi (sâmbătă) precum şi clasarea procedurii, infracţiunea fiind insuficient definită”, scrie Agerpres.

Poliţia a fost chemată vineri dimineaţă la Hotelul Georges V şi l-a reţinut pe Travis Scott pentru acte de violenţă comise asupra unui agent de securitate. „Acesta din urmă intervenise pentru a îl despărţi pe rapper de bodyguardul său, cu care avea o altercaţie”, a informat vineri Ministerul Public din Franţa.

Potrivit unei surse din poliţie, rapperul a fost acuzat că l-ar fi atacat şeful echipei care asigura paza pe timp de noapte a hotelului, pe care l-ar fi rănit când a vrut să intervină.

Potrivit aceleiaşi surse, Travis Scott s-a opus iniţial unui test de alcoolemie şi n-ar fi acceptat să-şi confirme identitatea.

Lovit în frunte în urma altercaţiei cu bodyguardul său, Travis Scott a primit mai întâi tratament la spital, a mai indicat sursa din poliţie.

Rapperul a fost reţinut de poliţie vineri dimineaţă, o măsură care a fost ridicată sâmbătă la prânz.

Suntem în contact direct cu autorităţile locale pariziene pentru a rezolva rapid această situaţie”, a indicat vineri seară reprezentantul artistului, într-un mesaj adresat AFP.

Travis Scott a publicat joi seară pe Instagram un videoclip care îl arăta la Bercy Arena, unde s-au desfăşurat partidele de baschet din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris.

Pe contul său, care este urmărit de 57 de milioane de admiratori, rapperul american a difuzat apoi imagini filmate la o petrecere organizată într-un club de noapte.

Travis Scott a devenit cunoscut încă de la primul său album, „Rodeo”, lansat în anul 2015. De atunci, artistul american, originar din Houston, a devenit o personalitate a muzicii rap americane şi a lansat alte patru albume, inclusiv materialul discografic de mare succes „Astroworld” din 2018.

Pe numele său real Jacques Bermon Webster II, rapperul în vârstă de 33 de ani are doi copii cu fosta sa parteneră de viaţă, vedeta Kylie Jenner.

Starul rap a avut mai multe probleme judiciare în Statele Unite. În iunie, el a fost arestat la Miami Beach, în statul american Florida, pentru tulburarea ordinii publice în timp ce se afla în stare de ebrietate.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Katy Perry, îndrăgostită până peste cap de Justin Trudeau. Ce a găsit solista la fostul premier și nu a avut...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
“Chiar e cea mai frumoasă”. Ioana Ignat, apariție senzuală înainte de a urca pe scenă, în rochie mini din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
VIDEO | Penelope Cruz, în lacrimi la Veneția. Ovații de 15 minute pentru „Bunker”, filmul în care joacă...
Adevarul
„Oamenii nu au mai văzut un asemenea episod”. „Super El Niño” ar putea aduce o iarnă extremă în SUA. Ce se...
Newsweek
Cum verifici dacă pensia a fost calculată corect? Un avocat explică ce trebuie să urmărești
Digi FM
„Parisul este pentru îndrăgostiți”. Jessica Biel și Justin Timberlake, escapadă romantică în Franța...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Păcăliți de inteligența artificială. Studiu: cum ne "umflă" ceasurile smart caloriile
Digi Animal World
Reacția unui câine când vede un dinozaur de jucărie. Imaginile sunt virale: „De mult nu am mai râs așa”
Film Now
Adam Sandler, la 60 de ani. Povestea actorului cu o căsnicie de peste două decenii, o carieră uriașă și o...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță