Video Sting a fost dat în judecată de foştii colegi din trupa The Police. Sunt cerute „despăgubiri substanţiale” de milioane de lire

Data publicării:
Sting în concert
Sting în concert. Foto: Profimedia

Fostii colegi ai lui Sting din trupa The Police îl dau în judecată pe solist pentru milioane de lire sterline reprezentând drepturi de autor neplătite.

Cântăreţul, în vârstă de 73 de ani, a primit o citaţie de la chitaristul Andy Summers şi bateristul Stewart Copeland, membri ai trupei.

Cererea de despăgubiri „substanţiale” vine după mulţi ani de dispute juridice acerbe, scrie News.ro care citează Daily Mail.

O sursă a declarat pentru The Sun: „Acest lucru se prefigura de ceva vreme. Avocaţii au încercat în repetate rânduri să ajungă la o înţelegere extrajudiciară, dar au ajuns într-un impas".

„Andy şi Stewart au decis că nu există altă alternativă decât instanţa de judecată, aşa că au acţionat. Ei susţin că li se datorează milioane de lire sterline din drepturi de autor pierdute".

Înalta Curte din Londra a înscris cazul în categoria „contracte şi acorduri comerciale generale”.

Sting figurează ca pârât sub numele său real, Gordon Matthew Sumner, iar compania sa, Magnetic Publishing Limited, este de asemenea înscrisă ca pârâtă.

Se estimează că starul câştigă 550.000 de lire sterline pe an din drepturi de autor numai pentru hitul "Every Breath You Take", a cincea cea mai vândută melodie a anilor '80.

Totuşi, colegii de trupă Summers şi Copeland nu au fost menţionaţi ca autori ai piesei pe single.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Istoria The Police

Trupa new wave The Police s-a format la Londra în 1977 şi a ajuns celebră cu al doilea album, "Reggatta de Blanc", primul dintre cele patru albume care au ajuns în topul clasamentelor.

Au obţinut cinci single-uri pe locul întâi în Marea Britanie şi au ajuns pe primul loc în SUA cu "Every Breath You Take".

Ultimul lor turneu s-a încheiat în 1984, dar nu a existat niciun rămas bun între ei sau faţă de fanii lor.

Copeland a fondat trupa în 1977, alăturându-se lui Sting când l-a văzut în trupa de jazz fusion Last Exit. Apoi l-au abordat pe chitaristul Summers.

Sting a spus anterior: „Nu am fost colegi de şcoală şi nu am crescut în acelaşi cartier. Nu am fost niciodată un trib. Ne pasionează muzica şi suntem cu toţii personaje puternice, nimeni nu se lăsa intimidat. Ne certam pentru orice".

Trupa s-a destrămat şi s-a dizolvat în resentimente şi furie, iar Sting a continuat să cânte solo.

După ce ameninţau să se despartă la fiecare două săptămâni, nemulţumirile lor personale nu erau deloc ascunse. Membrii trupei şi-au făcut publice problemele cu glume ironice în studio şi chiar în timpul interviurilor.

Înregistrarea albumului Synchronicity – al cincilea şi ultimul album de studio al trupei – a fost tensionată, certurile dintre membri ducând la înregistrarea părţilor în camere separate.

Cu toate acestea, The Police a revenit în mod surprinzător cu un turneu de reunire între 2007 şi 2008, iar în cele 151 de concerte trupa a călătorit în întreaga lume, de la Europa până în America de Sud.

Reuniunea a adus trupei un venit de 292 de milioane de lire sterline, chitaristul Summers declarând pentru The Telegraph în 2022 că a câştigat 1 milion de dolari pe noapte.

„Turneul de reuniune din 2007 a fost o recompensă uriaşă pentru noi toţi şi destul de incredibilă: cei mai mulţi bani pe care i-am câştigat vreodată”, a spus el. „Am vândut toate biletele pentru toate stadioanele din lume. Şi nu-mi place să o spun - de fapt, nu, îmi place să o spun - cred că am fost cel mai bine plătit chitarist din lume în timpul acelui turneu de reuniune”.

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Card european de sănătate sau asigurare de călătorie? Diferențele importante pe care trebuie să le știi...
Digi FM
O elevă eminentă a fost suspendată chiar în prima zi de școală. Motivul neașteptat pentru care a refuzat să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Arată de 32!” Elizabeth Hurley, apariție spectaculoasă la 61 de ani, în costum de baie. Fanii au reacționat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„Practical Magic 2”, debut dezamăgitor la box-office. Cât a încasat în primul weekend filmul cu Nicole Kidman...
Adevarul
„Și ce-mi faceți?” Ce se întâmplă într-o clasă a VII-a în timpul orei: „Unul doarme, patru filmează pentru...
Newsweek
Avertisment dur: În următorii 5 ani ies la pensie 1.300.000 români. Nu are cine le plăti pensia!
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O „dualitate fascinantă”. Oamenii de ştiinţă au descoperit la o femeie de 117 ani atât semne de îmbătrânire...
Digi Animal World
Au comandat o pizza, dar s-au trezit cu un musafir nepoftit. Ce a găsit o familie din Australia lângă...
Film Now
Ce spune Chris Rock despre palma primită de la Will Smith, la patru ani de la incident: "Am avut o zi...
UTV
Alina Șerban a câștigat Premiul Publicului la Veneția. Filmul „Eu contez” este inspirat din viața regizoarei