The Rolling Stones a lansat un nou videoclip

Data actualizării: Data publicării:
rolling
Foto: Facebook

Formaţia britanică The Rolling Stones a lansat videoclipul piesei ”Hate To See You Go”, primul single de pe albumul ”Blue & Lonesome”, care urmează să apară pe 2 decembrie.

rolling
Foto: Facebook

Piesa poate fi ascultată pe platformele Spotify şi Apple Music şi descărcată odată cu precomandarea discului încă de la jumătatea lunii octombrie, potrivit News.ro.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Albumul va cuprinde coveruri blues şi este primul material discografic pe care grupul britanic l-a înregistrat din anul 2005, după ”A Bigger Bang”. Noul disc include piese semnate, între alţii, de Little Walter şi Howlin' Wolf.

Cea mai recentă apariţie discografică The Rolling Stones este compilaţia ”Grrrr!”, lansată în 2012.

Trupa The Rolling Stones, înfiinţată la Londra în 1962, este una dintre cele mai apreciate formaţii rock din lume. Până în prezent, grupul britanic a lansat 29 albume de studio, care s-au vândut în aproximativ 200 de milioane de copii pe plan mondial. Între discurile de referinţă se numără ”Their Satanic Majesties Request” (1967), ”Beggars Banquet” (1968), ”Let It Bleed” (1969), ”Sticky Fingers” (1971), ”Exile on Main St” (1972), ”It's Only Rock 'n Roll” (1974), ”Tattoo You” (1981), ”Steel Wheels” (1989), ”Voodoo Lounge” (1994), şi ”Bridges to Babylon” (1997). În prezent, grupul este format din: Mick Jagger (voce, chitară), Keith Richards (chitară, voce), Ronnie Wood (chitară) şi Charlie Watts (tobe).

Formaţia britanică a concertat la Bucureşti în 2007, în cadrul turneului ”A Bigger Bang”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri