Tilda Swinton, Javier Bardem și Mark Ruffalo, între cei 1.500 de actori de la Hollywood care anunță boicotarea instituţiilor israeliene

Data publicării:
Tilda Swinton, Javier Bardem și Mark Ruffalo
Tilda Swinton, Javier Bardem și Mark Ruffalo. Foto: Profimedia

Tilda Swinton, Olivia Colman, Javier Bardem şi Mark Ruffalo se află printre cei 1.500 de actori, regizori şi profesionişti internaţionali din domeniul cinematografiei care s-au pronunţat public cu privire la situaţia din Gaza.

Într-o scrisoare publicată în The Guardian, aceştia anunţă că vor înceta orice colaborare cu instituţiile cinematografice israeliene „implicate în genocidul” din Gaza.

„În acest moment de criză, în care multe dintre guvernele noastre permit masacrul din Gaza, trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a răspunde acestei complicităţi”, scriu ei în acest text semnat şi de regizorul Yorgos Lanthimos sau de actriţele Ayo Edebiri şi Tilda Swinton.

Împotriva „genocidului şi apartheidului”

Acest angajament, la iniţiativa grupului Film Workers for Palestine, se inspiră din boicotul cultural din Africa de Sud în perioada apartheidului, şi în special din „Filmmakers United Against Apartheid” („Cineaştii uniţi împotriva apartheidului”).

Concret, acesta vizează încetarea colaborării cu festivaluri, cinematografe, difuzori şi societăţi de producţie care, potrivit semnatarilor, sunt vinovaţi de „disculparea sau justificarea genocidului şi apartheidului”.

Ei citează, de exemplu, festivalul de film de la Ierusalim sau festivalul de documentare Docaviv, care „continuă să colaboreze cu guvernul israelian”.

„Majoritatea companiilor israeliene de producţie şi distribuţie cinematografică, a agenţilor comerciali, a cinematografelor şi a altor instituţii cinematografice nu au recunoscut niciodată în întregime drepturile internaţionale recunoscute ale poporului palestinian”, denunţă aceştia.

„Răspundem apelului cineaştilor palestinieni, care au îndemnat industria cinematografică internaţională să refuze tăcerea, rasismul şi dezumanizarea”, adaugă ei în acest text, printre semnatari numărându-se şi Ava DuVernay, Riz Ahmed şi Josh O'Connor.

Acest apel la boicot vizează „complicitatea instituţională, nu identitatea” şi nici persoanele de naţionalitate israeliană, precizează scrisoarea.

O petiţie deja lansată la Cannes

Mai multe scrisori semnate de personalităţi din lumea cinematografiei, muzicii sau literaturii au fost publicate după atacul fără precedent al Hamas din 7 octombrie 2023 în Israel şi ofensiva devastatoare lansată de Israel în Gaza ca răspuns.

La sfârşitul lunii august, colectivul de cineaşti italieni Venice4Palestine a îndemnat festivalul din oraş să „adopte o poziţie clară şi fără ambiguitate” împotriva acţiunilor Israelului, scrisoarea lor strângând 2.000 de semnături, printre care cele ale lui Guillermo del Toro şi Ken Loach.

Cu câteva luni mai devreme, la Cannes, aproximativ 900 de personalităţi au semnat o petiţie pentru a denunţa „tăcerea” asupra „genocidului” din Gaza, printre care preşedinta juriului Juliette Binoche, Pedro Almodovar, Joaquin Phoenix şi Susan Sarandon.

Atacul din 7 octombrie 2023, condus de comando-urile Hamas infiltrate în sudul Israelului, a dus la moartea a 1.219 persoane de partea israeliană, în majoritate civili, potrivit unui bilanţ al AFP bazat pe date oficiale.

Represaliile israeliene au provocat cel puţin 64.368 de morţi în Gaza, în majoritate femei şi copii, potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza, aflat sub autoritatea Hamas, ale cărui date sunt considerate fiabile de către ONU.

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Buletinul nou cu care nu poți ieși din România. Aproape 10% dintre cei care și-au schimbat actul l-au ales
Digi FM
Un tânăr român a murit în mașina părinților, în Italia. Aceștia au crezut timp de 100 km că fiul lor doarme
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Petrecere spectaculoasă în Grecia pentru Madonna. Cum s-a distrat de ziua ei alături de copii și iubitul în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„Am crescut admirându-l pe Leonardo DiCaprio pe marele ecran”. Mărturisire emoționantă a lui Sebastian Stan
Adevarul
„Toamna va fi dominată de jocurile politice”. Mizele care pun presiune pe partide
Newsweek
Casa de pensii schimbă data la care va livra pensia pe card în septembrie. Care e motivul?
Digi FM
Lewis Hamilton, fotografie romantică pe plajă alături de Kim Kardashian. Postarea de 3,4 milioane de like-uri
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Studiu revoluționar. Sănătatea unui organ aproape uitat este asociată cu un risc mai mic de deces și cancer
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Cum arată top 8 cel mai bine vândute filme. „Spider-Man: Brand New Day” intră în clubul blockbusterelor de 2...
UTV
Salma Hayek a devenit bunică la 59 de ani. Momentul adorabil alături de nepotul ei