Video Cazare de la 44 lei pe noapte, pe litoral. Cum poți petrece un sejur la mare cu bani puțini. „Avem deja destul de multe rezervări”

Data publicării:
turiste in apa marii
Credit foto: Guliver/Getty Images

Apropierea verii înseamnă, pentru mulți dintre români, concediu la mare. Cine vrea, însă, o vacanță mai ieftină pe litoralul românesc trebuie să-și ia concediu în iunie. Ofertele din programul „Litoralul pentru toți” încep, anul acesta, de la 88 de lei pe noapte, pentru o cameră dublă. Pentru prima dată, programul a fost extins și pentru Mamaia și Vama Veche. Așa se face că în Mamaia, de exemplu, o noapte de cazare va costa 150 lei, de trei ori mai puțin decât în plin sezon estival.

Turiștii care vor să meargă la începutul sezonului estival pe litoral au parte de oferte la cazare care pornesc de la 44 de lei de persoană, fără mic-dejun - adică 88 de lei camera pentru două persoane, în Eforie Nord. Oferte accesibile sunt și în alte stațiuni, multe dintre ele chiar și în Mamaia.

Iulian Tenie, administrator hotel Mamaia: O cameră, în cazul hotelului nostru, costă aproximativ 150 de lei pe noapte. Nu mai spunem că, practic, nivelul prețului este la aproximativ o treime față de cel pe care, în mod normal, îl avem în sezonul estival.

Ofertele sunt valabile începând cu Ziua Copilului și până pe 22 iunie, atunci când hotelierii vor majora tarifele.

Sebastian Puznava, managerul unui hotel din Mamaia: Începând cu 1 iunie avem lansată și oferta „Litoralul pentru toți” unde și acolo, la fel, pleacă prețurile de la 250 de lei pe noapte pentru pachete de minimum 3 nopți. Practic, cu 750 de lei vii și stai 3 nopți la mare.

Pentru prima dată, anul acesta, programul a fost extins și pentru Mamaia Nord și Vama Veche. În Costinești, tarifele pornesc de la 62 de lei de persoană în regim demipensiune, iar în Jupiter - de la 114 lei. În agențiile de turism, telefoanele deja au început să sune, mai ales pentru vacanța de Rusalii, iar unele hoteluri au deja rezervări de 85%.

Ștefan Necula, managerul unei agenții de turism: Avem deja destul de multe rezervări efectuate de către turiști. Aceștia și-au luat din timp aceste cazări la prețuri foarte bune.

În programul „Litoralul pentru toți” s-au înscris 100 de hoteluri și pensiuni din toate stațiunile de la malul mării, care pun la dispoziția turiștilor aproape 10 mii de locuri de cazare.

reporter: Iulia Stanciu
operator: Cristian Dumitrașcu

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce se întâmplă cu creditul unei persoane după deces și cine preia datoria. Explicațiile unui avocat
Digi FM
Cum arată și ce face azi Leonard Miron, fostă vedetă TVR. Cancer, minus 60 kg și o viață cu totul nouă în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Fiica Madonnei a împlinit 30 de ani. Emoționată, artista i-a dedicat cele mai dulci cuvinte: „La mulți ani...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James McAvoy, la un pas de moarte după o procedură medicală. Era singur acasă când plămânii i-au cedat: "A...
Adevarul
Ursul care a dat fiori localnicilor, lângă Castelul Corvinilor. A coborât în Hunedoara, pe urmele lupului din...
Newsweek
Pensiile magistraților au costat într-un singur an 2.075.652.178 lei. Banii, împărțiți de 5.875 pensionari
Digi FM
Una dintre cele mai urmărite influencerițe din România refuză să fie împreună cu un bărbat care câștigă 4.000...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Superalimentul toamnei pe care îl găsești gratis în natură. Este bogat în vitamina C și antioxidanți. Cum...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Martin Freeman s-a căsătorit. Cine este partenera cu 23 de ani mai tânără care i-a devenit soție
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro