Cele mai ieftine destinații însorite pentru iarna aceasta

Data actualizării: Data publicării:
shutterstock_387349108
Foto: Shutterstock

Poate că vara a cuprins multe zile calde, dar s-a terminat, iar pentru mult timp de-acum înainte românii vor căuta modalități de a scăpa de frig. Pentru a le veni în ajutor, specialiștii vin cu propuneri pentru concedii însorite la prețuri accesibile. 

shutterstock_387349108
Foto: Shutterstock

Chiang Mai este cea mai ieftină destinație însorită de vacanță în această iarnă. Călătorii români pot prinde o săptămână de răsfăț sub soarele din nordul Thailandei pentru aproximativ 924 de euro, având cheltuielile de bază incluse. Chiang Mai are printre cele mai ieftine costuri de zbor și mâncare, sub 500 de euro, pentru șapte zile de concediu. De altfel, Thailanda s-a dovedit a fi printre cele mai ieftine opțiuni de vacanță, având alte două destinații în top zece cele mai ieftine pentru cei care vor să fugă de iarnă anul acesta.

De asemenea, India și Indonezia sunt următoarele două cele mai ieftine destinații. Pentru o săptămână în New Delhi și, respectiv, Bali, cheltuielile de transport, cazare și mâncare ajung puțin peste 1.000 de euro pentru români, în fiecare dintre acestea. Deși avantajele costurilor de vacanță vorbesc de la sine, românii care vor să plece în căutarea zilelor calde în toiul iernii au de înfruntat, în schimb, zboruri mai lungi, cu escale, dincolo de granițele Europei, potrivit momondo.ro.

Există, însă, destinații precum Tenerife, în Spania, la aproximativ opt ore de zbor, pentru care românii pot găsi, în același timp, cele mai ieftine oferte la biletele de avion, în medie de 237 de euro. Orașul european oferă temperaturi blânde, iar costul total pentru cazare, transport, masă și băuturi este de sub 1.300 de euro.

Destinația cea mai populară pentru a scăpa de iarnă este Dubai

Dintre primele 10 destinații cele mai populare în căutările românilor, Dubai este de departe preferata. În timp ce prețurile pentru cazare, mâncare, băuturi și transport local nu sunt cele mai mici, costuri semnificativ mai scăzute sunt pentru zboruri, cu o medie de 238 de euro, ceea ce menține Dubai în top 4 cele mai ieftine destinații care sunt la mare căutare.

Thailanda câștigă tot mai mult teren în preferințele românilor, trei dintre cele mai populare destinații aflându-se aici: Bangkok, Phuket și Krabi. Dintre acestea, Bangkok este a doua cea mai căutată destinație de către români pentru escapade însorite în această iarnă, cu cele mai mici costuri la cazare într-un hotel de 3-4 stele. Pentru o săptămână, românii trebuie să aibă în vedere un buget aproximativ de 479 de euro. Totodată, alături de Phuket, cele două orașe thailandeze fac parte din top 10 cele mai ieftine destinații de vacanță iarna aceasta. Pentru cei care aleg să se îndrepte spre Krabi, economii vor face în principal la mâncare și la transportul local, unde costurile sunt printe cele mai scăzute din topul celor mai populare 10 destinații.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri