Guvernatorul Cretei: Aşteptăm mai mult de 33.000 de turiști români. Grecia e o destinație sigură

Peisaj din Creta, Grecia
Foto: Guliver / Getty Images

Guvernatorul Insulei Creta, Stavros Arnaoutakis, spune că este optimist în ceea ce priveşte turismul, chiar şi în plină pandemie de COVID-19, şi că aşteaptă în 2020 mai mult de 33.000 de români, câţi au vizitat anul trecut această regiune, relatează Agerpres.

În ceea ce priveşte pandemia de COVID-19 vă pot spune că Grecia este o destinaţie sigură. Suntem pregătiţi cu spitale în fiecare regiune din insulă şi pentru orice situaţie, dar până acum avem doar câteva cazuri în Creta. Suntem optimişti şi sperăm să avem un an bun în turism. Sperăm ca totul să iasă bine pentru această insulă şi aşteptăm turişti din toată lumea, chiar şi din ţări care au avut cazuri de coronavirus, pentru a-şi petrece vacanţa. Chiar şi din România, de unde aşteptăm chiar mai mulţi turişti decât anul trecut, când s-au aflat pe locul 17 în topul turiştilor din Creta. Este o bună poziţie comparativ cu alte pieţe est-europene şi est- mediteraneene. Anul trecut au fost 33.000 de turişti români în Creta. Asta este o statistică făcută doar la sosirile pe aeroporturi, fără a-i pune la socoteală pe cei care ajung aici cu feribotul”, a spus el.

În această vară avem 15.000 de turişti din toată lumea, dar zborurile sunt deschise doar de la începutul lunii. Sunt deja veniţi destui români. Datele exacte le avem la sfârşitul fiecărei luni, a mai spus Arnaoutakis.

Peste 80.000 de oameni care activează în turism şi în sectoarele adiacente au urmat cursuri de prevenţie în ceea ce priveşte pandemia, a spus guvernatorul grec.

Este esenţial să urmăm sfaturile specialiştilor în ceea ce priveşte siguranţa şi sănătatea şi făcând asta sperăm ca totul să fie bine în viitor. E ceva la care aspirăm cu adevărat, ţinând cont de faptul că turismul în Creta generează jumătate din veniturile de pe insulă. Mai mult de 80.000 de oameni au fost instruiţi în ceea ce priveşte măsurile de protecţie, de la angajaţii hotelurilor, ai aeroporturilor, restaurante, taximetrişti, şi toţi au obţinut certificarea privind această instruire, şi din datele pe care le avem acum majoritatea hotelurilor din estul insulei sunt deja deschise. Am vizitat multe hoteluri în ultimele săptămâni şi am constatat că toată lumea respectă protocoalele Ministerului Sănătăţii, a mai spus Stavros Arnaoutakis.

El a precizat că Ministerul Sănătăţii a decis efectuarea a 850 de teste pe zi pentru noul coronavirus pe aeroportul din Heraklion.

Întrebat dacă turiştii români care ajung cu avionul în Creta vor fi nevoiţi să prezinte un test negativ la COVID-19 pentru a putea intra în Grecia pe calea aerului, guvernatorul a răspuns: Deocamdată am fost anunţaţi de Ministerul Turismului că doar turiştii care intră în Grecia prin vama Promachonas cu maşina din ţările est-europene trebuie să prezinte rezultatul unui test. În ceea ce priveşte turiştii care sosesc cu avionul nu există o astfel de decizie la nivelul ministerului”.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate