Plajele "secrete" din România care garantează relaxare totală

Data publicării:
plaja bun

Vara se termină, vremea de plajă, nu. Cine iubeşte marea poate să înceapă toamna cu explorarea unor zone secrete pentru majoritatea turiştilor. Acolo unde nu există şezlonguri şi muzică asurzitoare, ci numai nisip fin şi linişte bună pentru citit. Plajele nu au nume sonore, însă garantează relaxarea totală.

Turiştii se bucură de marea turcoaz de la Tuzla, despre care mulţi spun că este cea mai frumoasă de pe tot litoralul. Plaja sălbatică este o oază ascunsă de relaxare.

Turist: „Păi, uitaţi-vă cum arată marea în primul rând şi faptul că nu e gălăgie, e de ajuns.”

Turist: „Liniştită, e oază de libertate, că nu sunt şezlonguri, nu e muzică, te relaxezi, suntem cu câţiva prieteni, cu câinele.”

La Tuzla, nu te deranjează nimeni. Pescarii vin din larg cu peşte proaspăt, pescăruşii zboară deasupra luciului apei, iar oamenii se bucură de toate acestea.

La 5 kilometri dăm de alt loc special de pe litoral. Între Eforie Sud şi Eforie Nord.

Turist: „E locul liniştit, apa, în primul rând, curată şi cred că e mai bine pentru mititei.”

Departe de vânzoleala din staţiunile populare, aceste plaje sunt refugii extraordinare, la fel precum cele de la Corbu, Vadu sau Gura Portiţei.

Turiştii care au preferat răcoarea s-au refugiat în Plaiul Foii, la poalele munţilor Piatra Craiului. Mai ales că este ultimul weekend de vară.

Turistă: „Dup-aia vine frigul, o să ne ţină în casă aşa că mai bine afară la aer curat. Plimbare spuneaţi... Da, am fost la rezervaţia de urşi şi acum mergem un pic aşa să facem doi paşi.”

Cei care au vrut mai mult decât relaxare putut pleca în drumeţie pe creasta nordică a munţilor Piatra Craiului. Este un traseu de cinci, şase ore spre refugiul Şpirlea, la o altitudine de peste 2.000 de metri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri