Românii și cetățeni din alte 11 țări ale UE pot călători în Vietnam fără vize. Care sunt condițiile

Data publicării:
Vietnam
Foto Profimedia

Cetăţenii din 12 ţări vor putea face din 15 august vizite turistice de maximum 45 de zile în Vietnam fără a mai avea nevoie de vize, informează luni VNA.

Conform unei hotărâri de guvern din 8 august, de măsură beneficiază deţinătorii tuturor tipurilor de paşapoarte emise de Belgia, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Elveţia, Luxemburg, Olanda, Polonia, România, Slovacia, Slovenia şi Ungaria, scrie Agerpres.

Măsura luată în cadrul programului vietnamez de promovare şi dezvoltare a turismului este valabilă până în 14 august 2028.

Categorii speciale

O altă decizie guvernamentală introduce o scutire de vize pe termen limitat pentru cetăţenii străini din categorii speciale, a căror prezenţă este considerată benefică pentru Vietnam, printre care oaspeţi ai conducerii ţării, oameni de ştiinţă, experţi, profesori universitari, ingineri, specialişti în tehnologia digitală, investitori, şefi ai unor corporaţii de talie mondială, personalităţi culturale, artistice, sportive şi din turism, consuli onorifici ai Vietnamului din alte ţări.

Astfel de invitaţii pot fi trimise de secretarul general al Partidului Comunist Vietnamez, de preşedintele ţării, de preşedintele Adunării Naţionale, premier, alţi lideri ai unor structuri de partid şi de stat, şefi ai unor organizaţii de masă, preşedintele Curţii Supreme, procurorul general, auditorul general al statului, miniştri şi oficiali de rang similar, conducători de nivel provincial şi municipal; de asemenea, vor putea invita oaspeţi fără vize unele institute de cercetare, universităţi şi întreprinderi mari de pe o listă aprobată de ministere şi alte organizaţii similare, de agenţii guvernamentale sau direct de guvernul de la Hanoi.

În scopuri diplomatice sau socioeconomice, vor putea intra în Vietnam fără vize şi alte persoane declarate eligibile de ministerul securităţii publice.

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF caută diferențele dintre venituri și avere. Ce se întâmplă dacă spui că banii provin din economii ținute...
Digi FM
Un român, mușcat grav de un rechin în largul Irlandei. Sebastian a leșinat după ce a pierdut mult sânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Povestea mai puțin cunoscută a lui Natalie Imbruglia. A rămas fără bani și a locuit într-un subsol după...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Primele detalii oficiale despre moartea lui Hayden Panettiere. Apelul la numărul de urgență a fost făcut de o...
Adevarul
Cât trebuie să câștigi ca să trăiești confortabil în Grecia. Suma de care ai nevoie lunar
Newsweek
Vestea anului pentru pensionari. CCR a anunțat când va judeca dacă Legea Pensiilor e constituțională
Digi FM
Iubita lui David Popovici, declarație de dragoste după victoria de la Paris: „Îl iubesc prea mult pe acest...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Următoarea eclipsă totală de Soare va fi cea mai lungă din acest secol. În ce regiuni se va vedea cel mai bine
Digi Animal World
Gestul făcut de un câine pentru a-și convinge stăpânul să-i dea o felie de pizza: „Se oprește doar când...
Film Now
Imaginea care a cucerit fanii. Michael Douglas și Catherine Zeta-Jones, în vacanță alături de copiii lor...
UTV
Dana Scîntei, fosta iubită a lui Azteca, s-a afișat alături de Maduka Okoye. Imaginile au stârnit speculații