Video Se apropie vacanța de 1 Mai. Motivul pentru care începutul de sezon îi va prinde nepregătiți pe mulți dintre administratorii de plaje

Data publicării:
turisti la mare
Credit foto: Guliver/Getty Images

Weekendul prelungit de Ziua Muncii este peste două săptămâni, iar pregătirile pe litoral sunt în toi. În această perioadă se curăță plajele, se instalează barurile, iar hotelierii pun la punct ultimele detalii. În mod cert, deschiderea de sezon nu va prinde deschise toate barurile și restaurantele. Operatorii vor primi sectoarele de plajă abia spre sfârșitul lunii ori, pentru obținerea avizelor de funcționare, pot fi necesare alte câteva săptămâni.

Au început lucrările de amenajare a plajelor pentru începutul de sezon, care vine în numai două săptămâni.

„Pregătim terasa pentru deschidere. Reparăm unde s-a stricat, unde a bătut vântul. Tot ce trebuie”, spune un muncitor.

„După cum se vede, pare că toată lumea lucrează și de 1 Mai o să fie ok, după cum se anunță”, e de părere un turist.

„De 1 Mai nu o să fie bine, o să fie mizerie”, spune altcineva.

„30% dintre plajele litoralului românesc vor fi scoase la licitație spre sfârșitul lunii aprilie și, cel mai probabil, administratorii își vor prelua sectoarele după vacanța de 1 Mai”, transmite jurnalistul Digi24, Iulia Stanciu.

„Administrația Națională Apele Române a scos la închiriere 120 de sectoare de plaje. Plajele vor fi închiriate pentru o perioada de 10 ani, cu excepția stațiunilor Costinești și Vama Veche, care se închiriează doar pentru acest sezon estival, respectiv până pe 15 septembrie 2026”, a declarat, pentru Digi24, Anamaria Agiu, purtător de cuvânt al Administrației Naționale Apele Române.

În ultimii ani, cele mai căutate stațiuni de 1 Mai au fost Vama Veche și Mamaia.

reporter: Iulia Stanciu
operator: Cristian Dumitrașcu

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Dorin Mateiu. Cum a ajuns „Regele mezelurilor” în topul celor mai bogați oameni de afaceri din...
Digi FM
Salma Hayek a furat toate privirile la deschiderea CM 2026. Apariția ei în costum roșu aprins a făcut...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andra, spectaculoasă după ce a slăbit considerabil. Val de reacții după ce artista a apărut într-o rochie...
Film Now
Cine este logodnicul lui Kate Hudson. Actrița i-a dedicat o postare dulce de ziua lui de naștere: „Cel mai...
Adevarul
Pîslaru: 40% dintre români la vârsta activă nu lucrează - și cel mai greu abia urmează, când se pensionează...
Newsweek
Parlamentarii au votat pentru creșterea unor pensii cu 200 lei. Care perioade vor deveni contributive?
Digi FM
Dan Negru critică două dintre destinațiile de vacanță preferate ale românilor: „Nu le-aș recomanda”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Pericol ascuns în sezonul cald. Bacteria rară care poate provoca simptome severe după mușcătura de căpușă
Film Now
Hugh Jackman, criticat dur de fani după ce a făcut publică o fotografie în care apare alături de Sutton...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme