Străini încântați de București

Data publicării:
turisti centrul vechi

Centrul Vechi al Capitalei nu este faimos doar printre românii care caută locuri de distracţie, ci şi printre străini. Şi sunt tot mai mulţi, spun managerii cluburilor din centrul Bucureștiului. Străinii sunt fascinaţi de arhitectura locului, de oamenii joviali şi nu în ultimul rînd de preţurile mici.

David este un londonez îndrăgostit de România. Cum în acest weekend îşi serbează aniversarea, a ţinut morţiş ca petrecerea să fie în Bucureşti.

„Asta dovedeşte cât de mult îmi place Bucureştiul. Am venit aici ca să-mi sărbătoresc ziua de naştere. Oamenii sunt foarte prietenoşi, foarte ospitalieri. Vremea este minunată şi este chiar ieftin”, spune David.

Bucureştiul este vizitat şi de multe grupuri de turişti. Mika este din Finlanda şi a călătorit prin România timp de patru zile, împreună cu alţi 14 de prieteni.

„Aş spune că totul a depăşit aşteptările noastre. A fost foarte bine. Ne-au plăcut vinurile, ne-a plăcut atmosfera în Bucureşti şi am fost şi în Transilvania, unde a fost foarte frumos”, spune Mika.

La fel de impresionate au fost alte şase turiste venite din Spania.

„Lumea este foarte frumoasă în România. Iar oamenii sunt foarte plăcuţi. Arhitectura este mai frumoasă decât credeam”, spun ele.

Ashley şi Brad au venit tocmai din Australia pentru a cunoaşte România.

Mereu mi-am dorit să vin în România. Am făcut un tur pe jos astăzi şi am aflat foarte multe despre Ceauşescu. Este foarte interesant, în Australia noi nu avem nimic de genul acesta”, mărturisește Ashley.

Managerii de cluburi şi puburi spun că numărul turiştilor străini a crescut în această vară.

Datorită croazierelor care vin în Constanţa. Sunt aduşi cu autocarul cu ghid turistic. Sunt foarte mulţi greci, foarte mulţi francezi, spanioli, americani avem foarte mulţi care vin cu petreceri de burlaci”, explică Alexandru Matieș, managerul unui club.

Un city-break în Bucureşti, la un hotel de patru stele, cu mic dejun inclus, costă 90 de euro pentru două persoane. Costurile nu includ şi transportul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri