Thailanda reduce durata sejururilor turistice fără viză: „Sistemul actual a permis anumitor persoane să abuzeze de el”

Data publicării:
turisti thailanda
Thailanda reduce durata sejururilor turistice fără viză. Foto: Profimedia

Guvernul thailandez a decis marţi să reducă de la 60 la 30 de zile în majoritatea cazurilor durata sejururilor fără viză pentru turiştii din peste 90 de ţări, într-un efort de combatere a criminalităţii.

„Sistemul actual are avantaje, mai ales pentru economie, dar a permis anumitor persoane să abuzeze de el”, a explicat într-o conferinţă de presă purtătoarea de cuvânt a guvernului, Rashada Dhnadirek, citată de Agerpres.

Până acum, turiştii din peste 90 de ţări - printre care cele din spaţiul Schengen, SUA, Israel ori Rusia - puteau rămâne în Thailanda până la 60 de zile fără viză.

Durata fusese extinsă în iulie 2024 pentru încurajarea turismului după pandemia de COVID-19.

Ea va fi însă redusă la 30 de zile pentru majoritatea ţărilor şi la 15 pentru celelalte, care vor fi stabilite caz cu caz, în coordonare cu ambasadele respective.

Turiştii îşi vor putea reînnoi viza o singură dată, adresându-se serviciului de imigraţie, a declarat purtătoarea de cuvânt.

„Reînnoirea va fi decisă de funcţionarul (serviciului de imigraţie), iar turiştii vor trebui să explice de ce vor să rămână mai mult timp', a spus ea.

Ministrul de externe Sihasak Phuangketkeow a explicat săptămâna trecută că măsura face parte dintre eforturile guvernului de a lupta împotriva criminalităţii transnaţionale.

Thailanda nu vizează o ţară anume, ci indivizi care abuzează de sistemul de vize dedându-se unor activităţi ilegale în timpul sejurului, a afirmat ministrul.

Mai multe cazuri în care au fost implicaţi cetăţeni străini au primit un larg ecou mediatic în ultimele luni în Thailanda: incidente legate de alcool, droguri, relaţii sexuale în public sau funcţionarea unor afaceri, cum ar fi hoteluri sau şcoli private, fără autorizaţiile corespunzătoare.

Turismul contribuie cu peste 10% la PIB al Thailandei, însă numărul sosirilor nu a atins încă nivelul anterior pandemiei.

Regatul din Asia Sud-Est se aşteaptă să primească anul acesta în jur de 33,5 milioane de turişti străini, cu 3 milioane mai mult decât era prevăzut iniţial, o creştere legată mai ales de războiul din Orientul Mijlociu.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât te costă acum să deții o casă în România. Lista completă a taxelor și impozitelor din 2026
Digi FM
Loredana Groza și Fuego, "întâlnire pe nevăzute la piață". Ce au cumpărat cei doi artiști de la tarabele cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Palermo nu este de închiriat!” Dua Lipa a blocat centrul orașului pentru nunta ei de lux, iar acum vrea să...
Film Now
A câștigat mai puțin decât Sheen în „Two and a Half Men”, dar primește și acum sume uriașe. Din ce trăiește...
Adevarul
Dezvăluiri în cazul Kreiner. Fiica afaceristului ucis susține în instanță că a fost sedată trei luni de...
Newsweek
4.200 dosare de pensie la CCR, care va lua o decizie excepțională. Legea pensiilor s-ar putea schimba complet
Digi FM
Turistă revoltată de suma plătită pentru două înghețate la Roma: „Capcană pentru turiști”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Apa alcalină, noul "elixir al sănătății" promovat de vedete. Ce spun medicii despre beneficiile reale și...
Digi Animal World
De ce se linge pisica imediat după ce o mângâi? Motivul real este diferit de ceea ce crezi
Film Now
Are 70 de ani, a devenit mamă la 46, dar nu regretă. Geena Davis: „Sunt fericită că am avut copii târziu...
UTV
Anca Dinicu și Georgian Păun s-au despărțit. Actrița a făcut anunțul la un an și jumătate după ce a devenit...