Un oraș european sufocat de turiști interzice accesul cu mașina în centrul vechi pe timpul verii. Ce amenzi riscă șoferii

Data publicării:
Historic old town of Salzburg and Hohensalzburg Fortress atop the Festungsberg hill in Salzburg, Austria on 11 July 2025
Centrul istoric al orașului Salzburg, cu fortăreața Hohensalzburg pe dealul Festungsberg, Austria. Sursa foto: Profimedia Images

Unul dintre cele mai vizitate orașe din Europa a decis să limiteze drastic accesul autoturismelor în zona sa cea mai cunoscută în timpul sezonului estival. Autoritățile susțin că măsura este necesară pentru a reduce aglomerația și traficul provocate de numărul tot mai mare de turiști, iar șoferii care ignoră noile reguli riscă amenzi de până la 80 de euro.

Salzburg a început să aplice o interdicție de vară care le împiedică pe persoanele aflate în vizită să intre cu autoturismele în centrul istoric al orașului, adoptând o politică inspirată de alte orașe europene afectate de supraaglomerarea turistică și de traficul intens, transmite The Guardian.

Autoritățile din al patrulea oraș ca mărime din Austria au anunțat că restricțiile, reunite sub sloganul „Mai puțin trafic, mai mult oraș”, aplicate în iulie și august, ar putea reduce cu aproximativ 1.000 numărul intrărilor zilnice de vehicule.

Ca parte a măsurilor de combatere a blocajelor rutiere, facilitățile de tip „park-and-ride” oferă un bilet de o zi care include și transportul public local pentru până la cinci persoane, la prețul de 7,50 euro.

„Nu vrem situații de trafic haotic, precum cele pe care le-am văzut anul trecut”, a declarat primarul Bernhard Auinger atunci când a anunțat măsura, în luna mai. „Se adresează excursioniștilor de o zi care vin cu mașina din alte zone. Este important pentru mine ca locuitorii din centrul Salzburgului și traficul legat de activitățile economice să nu fie afectați.”

Primarul a susținut că și turiștii, atrași de obiective precum casa natală a lui Mozart și catedrala barocă din secolul al XVII-lea, vor beneficia de această măsură.

„Este cu siguranță mult mai bine decât să petreci ore întregi blocat în trafic. De asemenea, le face viața mult mai ușoară celor care locuiesc și lucrează în orașul Salzburg”, a spus Auinger.

Potrivit edilului, numărul tot mai mare de plângeri venite din partea locuitorilor în timpul sezonului estival a determinat autoritățile să intervină. „Practic, am permis turiștilor să intre cu mașina direct în sufrageria noastră”, a declarat acesta pentru publicația Salzburg24.

Polițiștii care patrulează zona vor putea aplica amenzi de până la 80 de euro șoferilor cu numere de înmatriculare din afara regiunii Salzburg care intră în centrul vechi, în perimetrul din jurul podului Staatsbrücke peste râul Salzach.

Există însă mai multe excepții. Restricțiile nu se aplică navetiștilor, livratorilor, taxiurilor și mașinilor închiriate, persoanelor cu dizabilități și turiștilor care au rezervare confirmată la hoteluri aflate în zona restricționată. De asemenea, sunt exceptați șoferii germani din regiunile bavareze învecinate Berchtesgaden și Bad Reichenhall.

Heidi Strobl, reprezentantă a organizației locale de turism, a explicat că măsura adoptată de Consiliul Local în luna mai este inspirată de zonele cu trafic limitat din orașe italiene precum Roma, Florența și Pisa, precum și de restricțiile similare introduse în Dubrovnik, Croația, după ce acestea au fost sufocate de traficul generat de turiști în sezonul estival.

Salzburg, al cărui centru istoric este inclus în patrimoniul mondial UNESCO, are puțin peste 158.000 de locuitori, dar înregistrează anual peste 3 milioane de nopți de cazare. Anul trecut, aniversarea a 60 de ani de la lansarea filmului „The Sound of Music”, turnat în regiunea Salzburg, a contribuit la un nou val de turiști.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salariile care sar de 13.000 de lei net în România. Domeniile în care se câștigă cel mai bine în 2026, la cât...
Digi FM
Prima imagine cu fetița Alexandrei Stan! Fotografia care a topit inimile fanilor pe Instagram
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Alexandra Stan, prima imagine cu fiica ei, la două zile după ce a devenit mamă: „Totul”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
De ce a renunțat Bo Derek la actorie, deși era în culmea succesului: „Nu mi-am dorit niciodată să fiu actriță”
Adevarul
Schimbări majore în administrația publică: dispar funcții, apar noi posturi de conducere și se modifică...
Newsweek
Pensionarii vor primi o nouă lovitură. Legea nu va fi respectată la 1 ianuarie 2027. Pensiile vor fi mai mici
Digi FM
Prima imagine cu fetița Alexandrei Stan! Fotografia care a topit inimile fanilor pe Instagram
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
O pisică misterioasă, vopsită în roșu, observată în Texas. Oficialii trag un semnal de alarmă: „Nu încercați...
Film Now
Tragedia din spatele unui film celebru. Cum a fost abuzată Judy Garland în timpul filmarilor la “Vrăjitorul...
UTV
Alina Eremia a dezvăluit secretul căsniciei cu Edi Barbu. „Ne prostim împreună și redevenim copii”