Vacanţe în destinaţii de vis, cu 40% mai ieftine

Data publicării:
shutterstock_531167029

Vacanţe cu 40% mai ieftine după Revelion. Concedii în destinaţii de vis precum Dubai, Maroc, Egipt sau Insulele Caraibe pot fi cumpărate în această perioadă la aproape jumătate din preţul pe care-l aveau acum o lună.

Dacă anul trecut, 120.000 de români au plecat în vacanța de Revelion, anul acesta aproximativ 150.000 de persoane au petrecut noaptea dintre ani, departe de casă. Asta înseamnă că cifrele au crescut cu 20%."

Ciprian Enea, agent de turism: „Cel mai bine s-a vândut pentru Revelion Dubaiul. A fost destinația vedetă a sezonului 2017-2018 din perspectiva sărbătorilor de iarnă. 80% dintre turiști au plecat în străinătate.”

Un sejur în Dubai pentru o singură persoană, în perioada sărbătorilor, la un hotel de 4 stele a costat 1.000 de euro. Desigur, cei care au căutat resorturile de lux, au plătit şi 20.000 de euro pentru aceeași destinaţie, în prag de Revelion. Acelaşi sejur, la începutul acestui an, nu costă mai mult de 750 de euro. Iar pretenţioşii găsesc luxul absolut şi la 4.000 de euro.

Pe locul doi au fost destinaţiile din nordul Africii, pentru care cererea a crescut de la an la an. Un sejur în Egipt a costat de Revelion 800 de euro de persoană. Acelaşi pachet turistic se vinde, în ianuarie, la jumătate de preţ.

În top 3 preferinţe ale românilor găsim şi insulele Caraibelor. Dacă un sejur de Revelion în Republica Dominicană ajungea să coste şi 2.200 de euro de persoană, la începutul acestui an el putea fi achiziţionat cu maximum 1.400 de euro.

Răzvan Pascu, agent de turism: „Sunt într-o insulă din Caraibe. Astăzi sunt în Guadelupa. Este o insulă ce aparţine de Franţa. Practic suntem în Uniunea Europeana, deşi suntem la 12.000 de kilometri depărtare de casă."

Mădalina Isar şi-a petrecut Revelionul la Florența. A costat-o o mie de euro. A fost uimită să constate că acum poate vizita, cu doar 300 de euro, Milano-ul.

Mădălina Isar, client: „Acum mi-am rezervat pentru primăvară, pentru aprilie. Am prins o reducere mai generoasă, undeva la 25%. Adica, biletele de avion pentru Milano le-am găsit la tariful special de 120 de euro.”

Vacanţele la schi au fost şi ele pe lista preferinţelor românilor, anul acesta.

Ciprian Enea, agent de turism: „Cei mai mulți români care și-au dorit o vacanță la schi au optat pentru Bansko sau pentru stațiunile din Austria. Un sejur în Bansko de Revelion, pentru 6 nopți de cazare la un hotel de 4 stele a pornit de la 550/600 de euro de persoană. Evident că același sejur după Revelion a putut fi achiziționat cu 350/400 de euro.”

Dacă aveţi bani puşi deoparte şi vreţi o vacanţă de vis, nu staţi pe gânduri: reducerile se termină la sfârşitul lunii ianuarie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri