Weekendul de Ziua Marinei şi Sfânta Maria, cel mai aglomerat din acest an pe litoral: 100% grad de ocupare

Data publicării:
mamaia plaja litoral romanesc marea neagra
Vedere generală a stațiunii turistice Mamaia, cea mai mare stațiune de pe litoralul românesc al Mării Negre. Foto: Profimedia Images

Peste 210.000 de turişti s-au aflat pe litoralul Mării Negre de Ziua Marinei şi Sfânta Maria, acesta atingând, pentru al doilea weekend la rând, 100% grad de ocupare.

Datele centralizate provenite de la principalii tur-operatori specializaţi în vânzarea de litoral românesc şi de la companiile hoteliere şi operatorii din HoReCa arată că acesta a fost cel mai încărcat moment al sezonului estival 2026, ,potrivit unui comunicat al patronatului RESTO Constanţa.

Hotelurile, apartamentele de vacanţă şi celelalte structuri de cazare au fost ocupate la capacitate maximă, în timp ce restaurantele, terasele, beach-barurile, cluburile şi operatorii de agrement înregistrează vârful de flux turistic.

Gradul ridicat de ocupare concentrat în perioadele de vârf a fost susţinut, de asemenea, de evenimente precum Ziua Marinei, festivaluri, evenimente private şi instituţionale, care aduc temporar un număr mare de vizitatori pe litoralul Mării Negre.

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate un moștenitor să vândă casa dacă ceilalți frați nu sunt de acord? Ce se întâmplă când proprietatea...
Digi FM
Cât plătesc Cristi Borcea și Valentina Pelinel pentru școala privată a celor trei copii ai lor. Puțini români...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Kelly Osbourne a slăbit atât de mult după moartea lui Ozzy încât nu s-a mai recunoscut: „Vedeam doar o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Penelope Cruz, răvășitoare într-o rochie roșie, cu crăpătură pe picior, la Veneția. A plâns de emoție după...
Adevarul
Luca Niculescu, tot mai aproape de o desemnare oficială ca prim-ministru. Piperea: „Durează 3-4 luni, după...
Newsweek
Când intră pensiile pe card - vineri sau luni? Când se dau indemnizațiile de handicap și alte ajutoare?
Digi FM
Gina Pistol, adevărul despre relația cu tatăl ei: „A trebuit să mă cresc singură”. Cum se înțeleg cei doi în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Materialul de care nu se lipește nimic. Chinezii au creat un vas de toaletă care ar putea economisi miliarde...
Digi Animal World
Un păianjen gigantic a apărut în podul unei femei: „E de mărimea unui cocker spaniel”
Film Now
Adam Sandler, la 60 de ani. „Regele comediei”, unul dintre cei mai bogați actori. Are o avere impresionantă
UTV
Ce probleme de sănătate are Cheloo. Rapperul de la Paraziții a vorbit despre diagnosticul primit