Alertă meteo: vreme rece și ploi, în toată țara, până marți seară. Cod galben de vijelii și vânt puternic luni, în toate regiunile

Data actualizării: Data publicării:
barbat cu umbrela pe strada
ANM a emis avertizări de vremea rea. Foto: GettyImages

Meteorologii au actualizat luni avertizarea meteo de vreme rea. Până marți seară temperaturile vor fi scăzute în toată țara, va ploua, în zonele înalte se vor semnala lapoviță și ninsoare, iar vântul va bate cu putere. ANM mai anunță și instituirea unui cod galben de vijelii și vânt puternic la nivel național, până luni seara.

Informare de vremea

Potrivit ANM, în intervalul 19 mai, ora 10 – 20 mai, ora 20, țara se află sub o informare generală de vremea rea. „Vor fi averse luni în cea mai mare parte a țării, iar marți cu precădere în nord-vest și centru. Se vor semnala și descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 15...25 l/mp și pe arii restrânse de peste 30 l/mp”, potrivit anunțului meteorologilor.

„La munte, în general la altitudini mai mari de 1500 m, vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare și local se va depune strat de zăpadă (în medie de 3...6 cm)”, mai spun meteorologii.

Conform, ANM, „temporar, vântul va avea intensificări, luni în toate regiunile, iar marți cu precădere în cele estice, cu viteze în general de 40...60 km/h, iar la munte de peste 80...90 km/h. vremea va fi deosebit de rece, cu valori termice cu mult sub mediile multianuale specifice perioadei, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și Moldova, unde temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 10 și 18 grade și minimele între 2 și 12 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiuni”.

Cod galben de vânt și furtuni

Screenshot 2025-05-19 at 10.25.31
Foto: meteoromania.ro

În intervalul 19 mai, ora 10 – 19 mai, ora 21, „în toată țara, vor fi intensificări ale vântului și vijelii, cu viteze în general de 50...70 km/h, iar la altitudini mari de 90...110 km/h.”, avertizează ANM.

„În Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, jumătatea sudică a Moldovei, nordul Munteniei și al Dobrogei, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 15...25 l/mp și pe arii restrânse de 30...35 l/mp”, mai explică meteorologii.

Cod galben de vânt puternic

Screenshot 2025-05-19 at 10.25.47
Foto: meteoromania.ro

În intervalul 19 mai, ora 21 – 20 mai, ora 06, „în Carpații Meridionali și de Curbură, îndeosebi la altitudini de peste 1700 m, vântul va avea intensificări cu viteze de 90...100 km/h”, avertizează meteorologii.

Vremea la București

Luni, în Capitală, vântul va avea intensificări în special în partea a doua a zilei, cu rafale în general de 50...60 km/h. Cerul va fi variabil, cu înnorări după-amiaza și seara, când probabilitatea pentru averse și descărcări electrice va fi ridicată. Temperatura maximă va fi de 23...24 de grade, iar cea minimă de 7...10 grade.

Marți, la București, vremea va fi în general frumoasă, însă valorile termice se vor situa în continuare ușor sub cele specifice datei. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 22...23 de grade.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce se întâmplă cu creditul unei persoane după deces și cine preia datoria. Explicațiile unui avocat
Digi FM
Cum arată și ce face azi Leonard Miron, fostă vedetă TVR. Cancer, minus 60 kg și o viață cu totul nouă în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Fiica Madonnei a împlinit 30 de ani. Emoționată, artista i-a dedicat cele mai dulci cuvinte: „La mulți ani...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James McAvoy, la un pas de moarte după o procedură medicală. Era singur acasă când plămânii i-au cedat: "A...
Adevarul
Cu cât ar putea crește pensiile de la 1 ianuarie 2027
Newsweek
Lista ajutoarelor la pensie oferite în 2027. Se aplică și pensionarilor din străinătate. Polițiștii au noroc!
Digi FM
Celine Dion are propria păpuşă Barbie: „Sper că îi va inspira pe toţi să se exprime cu încredere”. Legătura...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Superalimentul toamnei pe care îl găsești gratis în natură. Este bogat în vitamina C și antioxidanți. Cum...
Digi Animal World
„Sunt echipaţi cam ca Iron Man”. Cum ar putea câinii să depisteze cancerul și ce rol are inteligența...
Film Now
Martin Freeman s-a căsătorit. Cine este partenera cu 23 de ani mai tânără care i-a devenit soție
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro