Avertizare meteo: Ploi și vijelii în șase județe. Ce ne așteaptă mâine

Data actualizării: Data publicării:
Severe Storm hits Sydney
Foto: Gulliver/Getty Images

Meteorologii au emis sâmbătă noi avertizări nowcasting Cod portocaliu şi Cod galben de averse şi vijelii, valabile în următoarele ore, în localităţi din şase judeţe din vestul, nordul şi centrul ţării.

Severe Storm hits Sydney
Foto: Guliver/GettyImages

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), până la ora 17:45, va fi în vigoare un Cod portocaliu de vreme instabilă în localităţi din judeţul Timiş, unde se vor semnala averse torenţiale care vor cumula 35-40 litri de apă/mp, puternice intensificări ale vântului care trecător vor lua aspect de vijelie, descărcări electrice şi grindină.

Fenomene similare, dar de intensitate mai mică notate cu Cod galben se vor semnala în localităţi din judeţele Bihor, inclusiv zona de munte, la peste 1.800 de metri, în Vâlcea (zona de munte), Maramureş, Satu Mare şi Arad.

Gradul de instabilitate atmosferică se va accentua în a doua a zi de weekend, îndeosebi în jumătatea vestică a ţării. Vor fi averse, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor lua aspect de vijelie, iar pe spaţii mici se vor aduna peste 40 de litri de apă/mp şi va cădea grindină. Valorile termice se vor menţine anormal de ridicate pentru această perioadă şi vor fi cuprinse între 26 şi 35 de grade Celsius.

În Capitală, atmosfera se va menţine toridă şi se vor atinge 35 de grade Celsius la orele după-amiezii. Norii vor traversa cerul destul de rar, iar vântul nu va ieşi foarte mult în evidenţă.

Ploile nu vor lipsi mâine din zona de munte, dar vor fi mai intense în Carpaţii Occidentali şi în vestul Carpaţilor Meridionali. Se vor semnala descărcări electrice, intensificări de puternice ale vântului şi chiar căderi de grindină, iar pe suprafeţe mici se vor aduna peste 40 de litri de apă/mp.

Pe litoral, şansele de precipiaţii se vor menţine destul de mici şi în perioada următoare. Prin urmare, soarele extrem de generos va ridica temperaturile până la 29...31 de grade Celsius. Vestea mai puţin bună este că vântul se va intensifica de marţi şi va agita destul de mult marea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri