HARTĂ Meteorologii au actualizat avertizările. Cod galben de caniculă în sud, ploi și furtuni în mare parte din țară

Data actualizării: Data publicării:
barbat cu fata in soarele canicular care isi toarna apa pe fata
Meteorologii au emis un cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Foto: Getty Images

Sud-estul Olteniei, sudul şi estul Munteniei şi sud-vestul Dobrogei se vor afla astăzi sub atenţionare cod galben de caniculă. Temperaturile maxime urmează să ajungă la 37 de grade. Pe de altă parte,meteorologii au emis și două coduri galbene de ploi abundente și instabilitate atmosferică.

ACTUALIZARE 10.10. ANM a actualizat codul galben de caniculă. Sunt vizate mai multe județe din sud-estul Olteniei, Muntenia, sudul Moldovei, precum și în sud-vestul Dobrogei.

În aceste zone va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 35...37 de grade.

Pe de altă parte, până în această noapte la ora 01.00 va fi în vigoare un cod galben de instabilitate atmosferică în Transilvania, nordul și nord-vestul Moldovei, cea mai mare parte a Olteniei, sudul Banatului și local la munte.

Potrivit ANM, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (rafale de 50...70 km/h) și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20...30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.

De asemenea, în cursul acestei nopți, va fi cod galben în Banat, jumătatea vestică a Olteniei și în sud-vestul Transilvaniei. Va ploua însemnat cantitativ. Prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și pe arii restrânse de peste 40 l/mp.

Știrea inițială: Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în intervalul orar 12:00 - 24:00, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi de 35...36 de grade.

Sunt marcate cu Cod galben judeţele Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila şi parţial Constanţa dar şi municipiul Bucureşti, potrivit meteorologilor citați de Agerpres.

Meteorologii notează că, până la mijlocul săptămânii, local va fi caniculă şi disconfort termic ridicat în sudul şi în sud-estul ţării.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate mama să vândă casa moștenită fără acordul copilului? Explicația unui avocat
Digi FM
Virgil Ianțu, reacție fermă după ce imagini de la un banchet de clasa a VIII-a au devenit virale: „Unde sunt...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta Loredana Groza când a câștigat Festivalul de la Mamaia din ‘86. Fanii au reacționat: „De ce a...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
„Operațiunea Amurg”: Se pregătește o lovitură de stat împotriva lui Putin?
Newsweek
La ce pensie poți spera dacă ai muncit 35 de ani pe salariul minim? Dar dacă ai avut salariul mediu?
Digi FM
Lucian Viziru, imagini de pe patul de spital: „Hai că am reușit să bifez camera de gardă și pe 2026!” Cu ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dormi 7-8 ore pe noapte, dar tot ești obosit? Explicația unui specialist și sfaturile lui pentru un somn mai...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Robert De Niro și Ben Stiller, schimb de replici despre Ariana Grande. „Probabil cea mai talentată parteneră...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...