Cod galben de furtuni în aproape toată țara. Meteorologii anunță vijelii, vânt puternic și grindină. HARTA zonelor afectate

Data actualizării: Data publicării:
plaoie puternica in timisoara si un om care merge in ploaie
Foto: Inquam Photos / Cornel Putan

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, atenţionări cod galben de instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului şi vijelii, valabile marţi şi miercuri, treptat, în 37 de judeţe.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 7 iulie, ora 23:00 - 8 iulie, ora 12:00, în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania şi în jumătatea de nord a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, manifestată prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze de 50 - 70 km/h), descărcări electrice şi averse (pe arii restrânse 15 - 25 l/mp).

Fenomene de vreme instabilă vor fi şi în după-amiaza şi în seara zilei de marţi (7 iulie), local în Maramureş, Transilvania, Moldova, Dobrogea, în nordul Olteniei şi al Munteniei şi, izolat, în rest.

Foto: ANM

De asemenea, pe parcursul zilei de miercuri, între orele 12:00 - 23:00, va fi valabil un alt cod galben de instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a ţării. Astfel, vântul va avea viteze de 50 - 70 km/h, iar pe arii restrânse de peste 80 km/h. În plus, vor fi perioade cu averse însemnate cantitativ, descărcări electrice şi grindină de mici şi medii dimensiuni (1 - 3 cm).

În intervale scurte de timp (între o oră şi trei ore), se vor înregistra cantităţi de apă de 15 - 20 l/mp, pe arii restrânse de peste 30 - 40 l/mp. 

Foto: ANM

Vremea în București

Meteorologii estimează pentru zona Municipiului Bucureşti o vreme caldă, dar şi instabilă, pentru următoarele două zile, în care valorile maxime de temperatură de 32 de grade vor oscila cu perioade în care se vor semnala averse, intensificări ale vântului şi descărcări electrice.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în intervalul 7 iulie, ora 10:00 - 8 iulie, ora 9:00, în Capitală, vremea va fi călduroasă, cu cer variabil şi înnorări după-amiaza şi seara, când vor fi posibile averse slabe (2 - 6 l/mp) şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, iar temperatura maximă va oscila între 30 şi 32 de grade, în timp ce minima va fi cuprinsă între 16 şi 19 grade.

De asemenea, miercuri, între orele 9:00 - 23:00, vremea va continua să fie călduroasă, dar va deveni instabilă începând cu orele după-amiezii, când vor fi perioade cu intensificări ale vântului (viteze în general de 50 - 70 km/h), vijelii, averse (5 - 15 l/mp) şi descărcări electrice. Temperatura maximă va ajunge la 32 de grade.

Municipiul Bucureşti se va afla, pe parcursul zilei de miercuri, 8 iulie, în intervalul orar 12:00 - 23:00, sub o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului şi vijelii.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Situațiile în care poți rămâne fără pensie. Când poate fi suspendată sau încetată plata de către Casa de...
Digi FM
Câți bani câștigă Spania după triumful la Cupa Mondială. FIFA împarte premii de sute de milioane de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum a cucerit-o Deliric pe Inna. Artistul a dezvăluit secretul relației lor: „Îi spun că o iubesc, o mângâi...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Matt Damon vorbește cu emoție despre Ben Affleck și prietenia lor de 45 de ani: “El este una dintre marile...
Adevarul
Orașul antic din România descoperit de pe Dunăre. Ce îi așteaptă la țărm pe turiștii ajunși la Drobeta-Turnu...
Newsweek
Când intră pensiile pe card și când sunt aduse de poștaș în august? Surpriză neplăcută pentru femei
Digi FM
O femeie de 38 de ani comandat 18 sticle de vin, apoi a murit. Mama ei, sfâșiată: „Aș fi făcut orice să o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
8 obiceiuri simple care ne pot proteja de stres, obezitate și boli cronice. Mulți le-au uitat sau nu le mai...
Digi Animal World
Trucul care îi face pe câini și pisici să bea mai multă apă vara. Ai ingredientul deja în bucătărie
Film Now
„Odiseea”, triumf la box office. Cel mai bun debut global al unui film regizat de Christopher Nolan
UTV
Cum l-au sărbătorit Laura Cosoi și cele patru fetițe pe Cosmin Curticăpean, la împlinirea vârstei de 50 de ani